Mărturii înfiorătoare din Grecia cuprinsă de flăcări: „Am fugit pe plajă și am respirat prin haine”

Ultima actualizare:

    Sute de case au fost mistuite de foc, în orașul Mati
Sute de case au fost mistuite de foc, în orașul Mati

Cerul senin al Atenei a devenit, în ultimele zile, doar o amintire frumoasă. Nori negri de cenușă s-au format deasupra capitalei Greciei din cauza incendiilor care au acaparat împrejurimile. 79 de oameni au fost arși de vii, peste 200 au fost răniți, iar în jur de o sută sunt dispăruți. Mărturiile supraviețuitorilor care s-au aruncat în mare ca să scape de flăcări sunt înfiorătoare.

Mati, un oraş plin de pini, aflat la 40 de kilometri de Atena, locul în care mulți greci își au casele de vacanță, dar și locul în care există multe tabere pentru copii, a fost cel mai afectat din cauza unei înaintări fulgerătoare a focului în ţesutul urban.

„Mati nu mai există”, a declarat primarul din  Rafina, Evangelos Bournous, înregistrând „peste 1.000 de clădiri şi 300 de maşini” avariate.

„Din cauza vântului puternic, de peste 75 km/h la rafală, şi a mişcării rapide a flăcărilor, incendiul a înaintat ca fulgerul prin zonele populare. Drept rezultat, locuitorii şi vizitatorii nici nu au avut timp să scape deşi erau la doar câţiva metri de mare sau în propriile maşini”, a declarat purtătorul de cuvânt al pompierilor, Stavroula Malliri.


    26 de oameni au fost găsiți carbonizați în propriile mașini. Ei au fost cuprinși de flăcări în timp ce încercau să scape
26 de oameni au fost găsiți carbonizați în propriile mașini. Ei au fost cuprinși de flăcări în timp ce încercau să scape

Katerina Pantelidis, din Mati, povestește că a văzut, luni seara, la televizor, o știre potrivit căreia flăcările nu se îndreptau spre localitatea lor. Însă, după doar câteva minute, ea a simțit miros de ars și, când s-a uitat pe fereastră, a văzut mai mulți pini în flăcări. Și-a luat cele două pisici. N-a reușit să-și ia și câinele care a fugit într-o zonă invadată de fum. Împreună cu părinții ei au plecat în grabă către plajă, alături de alte sute de oameni care fugeau din calea flăcărilor și a fumului. Casa ei a fost complet distrusă.


    Katerina, alături de un vecin, după ce au fugit din calea focului
Katerina, alături de un vecin, după ce au fugit din calea focului

„Mulți oameni s-au aruncat în mare. Eu am rămas cu părinții pe mal. Am respirat prin hainele pe care ni le-am pus pe față. Cinci ore am așteptat să vină paza de coastă să ne ajute. Ceea ce mă bucură însă, în toată nenorocirea asta, e faptul că, în mod incredibil, câinele a scăpat”, a povestit tânăra pentru BBC.


    Oamenii s-au retras în mare și pe plajă ca să scape de foc
Oamenii s-au retras în mare și pe plajă ca să scape de foc

Orașul Mati a rămas în beznă, marți seară. Curentul electric a fost oprit, multe drumuri sunt închise. Zeci de familii de greci și-au părăsit casele și au fost adăpostite în Hotelul Marathon Beach. Voluntarii au grijă să le aducă mâncare, apă și haine, după ce aceștia au pierdut tot.


    Incendiile s-au extins cu repeziciune din cauza vântului puternic
Incendiile s-au extins cu repeziciune din cauza vântului puternic

Și România ajută Grecia să scape de nenororcirea care s-a abătut asupra ei.

Ministerul Apărării a anunţat că cele două aeronave pe care România le pune la dispoziţia autorităţilor elene şi cei aproximativ 20 de militari  - membri ai echipajelor şi personal auxiliar au plecat spre Grecia.

Aeronava C-27 J Spartan, configurată pentru stingerea incendiilor, precum şi aeronava C-130 Hercules, pentru sprijin logistic, sunt puse la dispoziţie de Ministerul Apărării Naţionale în cadrul mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene care coordonează răspunsul la dezastrele naturale şi provocate de om la nivelul UE, permiţând acordarea asistenţei coordonate, eficace şi rapide în sprijinul populaţiilor afectate.

Pe de altă parte, Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, miercuri dimineaţă, că informaţiile furnizate autorităţilor române arată că nu există români afectaţi în urma incendiilor violente din Grecia.

„Din toate informaţiile pe care le avem, nu există cetăţeni români implicaţi în această catasrofă naturală. Am creat o legătură permanentă între ambasada României şi ministerul elen de Externe. Este un cerc de WhatsApp în care urmează să primim informaţii. Când le vom avea, vom comunica în cel mai scurt timp”, a afirmat Teodor Meleşcanu.

Ministrul a mai spus că până la această oră nu au existat apeluri de ajutor din partea românilor aflaţi în vacanţă sau stabiliţi în Grecia.

El a mai spus că MAE nu are „o statistică exactă” a românilor stabiliţi în Attica, zonă puternic afectată de incendii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ianis Hagi Captura TV jpg
image
image
image
image
image
image
Marcel Ciolacu fb jpg
elicoptere prabusite jpg
1 Seminte legume Gradina cu rosii jpg
Arme iraniene confiscate de SUA FOTO Departamentul Apărării webp
Interviu angajare job shutterstock 161909402 jpg
IMG 20240422 WA0003 1536x1082 jpg
Oppenheimer si actorul jpg
bani  foto   Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net