Mărturii terifiante ale sclavelor ISIS, vândute şi violate fără milă

Ultima actualizare:

    O femeie Yazidi, cu faţa acoperită de un văl tradiţional de mireasăfoto: AFP
O femeie Yazidi, cu faţa acoperită de un văl tradiţional de mireasăfoto: AFP

Peste 5.000 de fete Yazidi au fost capturate şi înrobite de ISIS când jihadiştii au atacat oraşul Sinjar, din nordul Irakului, în august 2014. Femeile, multe adolescente, au fost obligate să se uite cu militanţii ISIS le ucid familiile înainte de a fi vândute ca sclave sexuale. Deşi multe încă rămân în mâinile grupării, unele fete au reuşit să scape şi au povestit clipele de groază prin care au trecut când au fost violate, abuzate şi torturate.

Fotografa Seivan Salim, din Irak, a reuşit să găsească unele dintre fetele care au scăpat. Ea a realizat o serie de portere cu aceste fete în care ele poartă rochia de mireasă tradiţională Yazidi, simbol al purităţii. Iată câteva dintre poveştile lor, conform dailymail.co.uk

Rooba, 28 de ani, capturată în august 2014, ţinută captivă zece luni

"Am stat în Tal Afar două luni, după care ne-au dus în Rakka, Siria. Eram cam 300 de fete, ţinute într-o hală mare. Toate aveau bebeluşi care plângeau pentru că le era foame. Le dădeau bebeluşilor un ou pe zi. 

În prima noapte, nouă fete au încercat să fugă. Şi-au legat hainele pentru a face o funie şi au încercat să coboare pe geam, dar au fost prinse de luptătorii ISIS. Ne-au bătut pe toate pentru că nu le-am spus de planul fetelor. 

Ne-au pus pe toate într-o cameră şi ne-au încuiat acolo, nu ne-au dat nici măcat apă. Apoi ne-au dus în altă încăpere, iar pe uşa ei scria «zonă pentru vânzări», acolo am fost vândută unui bărbat de 40 de ani din Arabia Saudită. Mi-a spus că vrea să mă mărit cu el şi când am refuzat, mi-a arătat un cuţit, un pistol şi o funie, mi-a spus că le va folosi pe toate dacă nu accept. Am refuzat şi m-a bătut. A bătut-o şi pe nepoata mea de trei ani. 

Am fost vândută din nou, de data asta unui bărbat singur. Şi el voia să se căsătoarească cu mine. Am refuzat şi m-a bătut. A încercat să mă violeze şi, pentru că nu a reuşit, m-a vândut din nou. 

În noua casă, eu mă ocupam de curăţenie şi gătit. Bărbatul care m-a cumpărat a spus că trebuie să se culce cu mine, ca să devin o musulmană adevărată. I-am spus că dacă mă culc cu el, trebuie să mă ia de soţie. Nevasta lui l-a ameninţat că îl lasă dacă se culcă cu mine. 

Soţia s-a enervat pe nepoata mea că nu vorbea arabă. I-a pus piper în gură şi a încuiat-o într-o cameră fără apă. A bătut-o atât de rău, că încă se văd urmele".

Azhin, 22, capturată în august 2014, ţinută captivă 11 luni

"Am fost duse într-o închisoare din Rakka pentru 15 zile. S-au purtat ca nişte animale. Ne-am tratat ca nişte obiecte. Un bărbat din Arabia Saudită m-a cumpărat şi m-a dus într-o casă unde locuia cu alţi doi bărbaţi. L-am implorat să mă lase să stau cu sora mea. M-a lovit în cap cu un pistol până am sângerat. Nu m-au dus la spital. În schimb, m-au dus înapoi în închisoare.

Sora mea a fost vândută după trei zile, lucru care mi-a frânt inima. Am fost însă reunite mai târziu, când am fost vândută altor oameni. Erau ţinute într-o casă pe timp de zi. Bărbaţi veneau şi ne luau cu ei noaptea. Am stat aşa timp de cinci luni. Nu era destulă mâncare şi nu ne puteam spăla. Am fost din nou vândută.

De data asta am fost vândută unui bărbatdin Tajikistan. A fost ucis, aşa că am fost din nou vândută şi din nou apoi, dar am fost dată drept cadou. Am fost obligată să fac sex de şase ori pe noapte. Mereu îmi legau mâinile şi picioarele când mă violau. 

O dată am încercat să fug, dar m-au prins şi nu mi-au dat de mâncare şase zile, iar de trei ori pe zi mă băteau cu un cablu. Nu ştiu nimic de mama, tată şi fraţii mei. Ştiu că surorile mele au fost capturate". 

Delvin, 27 de ani, capturată în august 2014, ţinută captivă patru luni

"Ne-au dus în Rakka, Siria, iar după 12 zile, m-au trimis la o familie siriană. Eram gravidă şi aveam alţi copii cu mine. Erau cruzi. Chiar dacă eram însărcinată, mă băteau şi încercau să mă violeze. Nu am acceptat să fac sex cu ei, dar m-au forţat. 

M-au violat în repetate rânduri. Am fost vândută din nou, unei familii din Arabia Saudită. Am stat acolo o lună jumătate. Am fost mutată în alt oraş, unde am născut. M-au violat, chiar dacă tocmai născusem". 

Nasima, 22 de ani, capturată în august 2014, ţinută captivă nouă luni

"Au venit la noi şi ne-au spus că ne lasă în pace, dar pe urmă ne-au ameninţat că ne decapitează dacă nu ne convertim la Islam. Ne-au lăsat să ne gândim şi iar ne-au spus că ne lasă să plecăm. În schimb, ne-au dus într-o şcoală şi ne-au luat toate bunurile. Au luat bărbaţii cu ei şi i-au împuşcat afară. În Mosul, au venit şeici şi emiri, care ne-au cumpărat. Am fost vândută unui bărbat din Tal Afar. Am fost forţată să mă căsătoresc cu el. În prima noapte, m-a legat de mâini şi de picioare şi la ochi. Apoi m-a violat. Nu am stat niciodată într-un singur loc. Ne tot mutam. Am încercat să fug de două ori, dar m-a prins şi m-a bătut trei zile la rând.

Eram în Mosul când am decis că nu mai suport şi trebuie să fug. Mi-am pus o haină neagră şi am ieşit pe stradă. M-am urcat într-un taxi şi i-am spus şoferului că sunt sclavă şi l-am implorat să mă ajute. Am avut noroc pentru că m-a ajutat. L-a sunat pe fratele meu şi a aranjat cu un traficant. Am fost dusă la soldaţii kurzi şi am scăpat. Două surori şi doi fraţi sunt încă la ISIS".

Amal, 18 an, capturată în august 2014, ţinută captivă 11 luni

"Am auzit împuşcături afară şi am fugit spre munţi. La prânz, militanţi ISIS ne-au oprit. Eram aproape de siguranţă. Ne-au luat pe toţi, 14 membri ai familiei.

Ne tot mutau pentru că le era teamă de atacurile aeriene. Cel mai rău lucru pe care l-am văzut au fost crimele din Sinjar, erau cadavre peste tot pe drum. Cel mai trist lucru pe care l-am văzut a fost o fetiţă de 12 ani. Au violat-o fără milă". 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net