Meghan, prima zi de naștere în calitate de Ducesă! 6 lucruri pe care nu are voie să le facă

Ultima actualizare:

    Ce nu va avea voie Meghan Markle să facă cu ocazia aniversării zilei ei de naștere Foto: Getty
Ce nu va avea voie Meghan Markle să facă cu ocazia aniversării zilei ei de naștere Foto: Getty

Ziua de 4 august este una de sărbătoare pentru membri familiei regale britanice, dat fiind faptul că este ziua de naștere a noii Ducese de Sussex, Meghan Markle. Fosta actriță celebrează astăzi prima aniversare sub titlul ce i-a fost oferit după căsătoria cu Prințul Harry, așa că lucrurile vor sta puțin diferit, din punct de vedere organizatoric, față de aniversările ei precedente. Se pare că noul rang de Ducesă vine la pachet și cu anumite interdicții.

Meghan Markle împlinește 37 de ani astăzi, însă aniversarea ei va fi puțin diferită în acest an...Se pare că noul rang de Ducesă, de care Meghan Markle se bucură de câteva luni, vine la pachet și cu anumite interdicții. Acestea nu sunt legate de felul în care Meghan trebuie să se comporte în public sau de stilul vestimentar, așa cum deja ne-am obișnuit, ci de modul în care noua membră a familiei regale va terbui să își aniverseze ziua de naștere. Iată 6 lucruri pe care Meghan nu mai are voie să le facă de ziua ei, de când a devenit Ducesă de Sussex! 

1. Meghan Markle nu va avea parte de o petrecere grandioasă 

Majoritatea regalităților își celebrează zilele de naștere într-un mod privat, la petrecere fiind invitați doar apropiații și mebrii familiei. Astfel, Meghan nu va face notă discordantă de la acest obicei și nu se va organiza în cinstea ei un eveniment fastuos. Singura excepție de la regulă, însă, o face Regina Elisabeta a  II-a, care își organizează ziua de naștere de două ori pe an: o dată cu familia și apropiații și o dată în mod oficial, în cadrul ceremoniei „Trooping the colour”, un festival unde este invitat și publicul larg. 

„Nu m-aș aștepta la ceva spectaculos. S-ar putea chiar să nu aflăm cum își celebrează ziua de naștere. Meghan se bucură de o imagine de activist al drepturilor umanitare și pe asta doresc ea și Prințul Harry să se concentreze”, a declarat expertul în etichetă regală Richard Fitzwilliams, conform celor de la The Sun


    Regina Elisabeta a II-a este cea care mănâncă prima, întotdeauna Foto Getty Images
Regina Elisabeta a II-a este cea care mănâncă prima, întotdeauna Foto Getty Images

2. Meghan nu va putea să mănânce din propriul tort înaintea Reginei 

În circumstanțe normale, sărbătoritul este cel care gustă primul din propriul tort aniversar. Nu și în cazul regalităților! Una dintre regulile de protocol ale Casei Regale Britanice interzice oricărei persoane să mănânce orice înaintea Reginei Elisabeta a II-a. Dacă Majestatea Sa este prezentă la un eveniment, aceasta este cea care gustă prima din orice fel de mâncare, ceilalți invitați urmând-o ulterior. 

3. Ducesa de Sussex nu va putea să accepte anumite cadouri 

La nunta ei cu Prințul Harry, Meghan și-a încurajat invitații să doneze unor fundații caritabile, în loc să investească banii în cadouri de nuntă. Totuși, aceasta a primit sute de caduri, în valoare de 7 milioane de lire sterline. Este de așteptat ca Ducesa să primească și cu ocazia aniversării sale cadouri, însă dacă acestea vor fi de la persoane pe care nu le cunoaște personal, cum ar fi brand-uri sau fani, va fi nevoită să le înapoieze din cauza „caracterului nepotrivit sau al motivelor pe care cei ce le-au oferit ar putea să le aibă”.

4. Nu va putea să mănânce felul ei de mâncare favorit 

Înainte să-l cunoască pe Prințul Harry, Meghan obișnuia să vorbeasă adesea despre cât de mult iubește fructele de mare, iar printre felurile ei preferate de mâncare se numărau sushi-ul și tacos cu pește. Totuși, deși adoră fructele de mare, noua Ducesă de Sussex va trebui să se conformeze regulilor Casei Regale Britanice, căreia îi lipsește din meniu această mâncare, când cinează la evenimente, din cauza posibilității de toxiinfecție alimentară. 


    Meghan Markle iubește fructele de mareFoto Instagram
Meghan Markle iubește fructele de mareFoto Instagram

5. Selfie de ziua ei? Exclus! 

Ducesa de Sussex nu va putea să-și facă selfie de ziua ei. Cum reglitățile sunt extrem de atente în ceea ce privește rețelele de socializare, selfie-urile sunt, de asemenea, o raritate pentru aceștia. Conform sursei anterior menționate, Meghan le-ar fi mărturisit unor fani care voiau o poză cu aceasta, anul trecut, că „nu are voie să facă selfie-uri”. Se pare că Regina Elisabeta a II-a nu prea este o fană a acestui tip de poze, considerându-le „ciudate”. 


    Meghan Markle nu va putea să-și facă „selfie” de ziua ei Foto Instagram
Meghan Markle nu va putea să-și facă „selfie” de ziua ei Foto Instagram

6. Nu se va putea juca jocuri de societate

Dacă Ducesa ar dori să joace Monopoly, spre exemplu, la aniversarea sa, cel mai probabil acest lucru nu se va întâmpla. În anul 2008, Prințul Andrew a dezvăluit că aceste tipuri de jocuri nu sunt agreate în cadrul întrunirilor regale, deoarece „pot duce la neînțelegeri”. 

Cum își va petrece Meghan ziua de naștere alături de Harry

Anul trecut, Meghan și-a aniversat ziua de naștere alături de Harry, într-o vacanță romantică în Botswana, la doar două săptămâni după ce au început să formeze un cuplu. Anul acesta, cei doi însurăței vor petrece ziua la nunta celui mai bun prieten al lui Harry, Charlie Von Straubenzee, cu logodnica lui, Daisy Jenks. Nu se știe exact, totuși, modul în care va decide Meghan să-și organizeze ziua de naștere. 

image
image
image
image
image
image
image png
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net