Miliardarul american Jeffrey Epstein s-a spânzurat în închisoare! Era acuzat de trafic cu minore

Ultima actualizare:

    Jeffrey Epstein s-a sinucis Foto: New Jersey Police
Jeffrey Epstein s-a sinucis Foto: New Jersey Police

Investitorul american în fonduri speculative Jeffrey Epstein (66 de ani), acuzat de trafic sexual implicând zeci de minore, a fost găsit mort în celulă, într-o închisoare din Manhattan. Miliardarul Jeffrey Epstein era un fost apropiat al lui Bill Clinton, prieten cu Donald Trump şi prinţul Andrew. El a fost arestat pe 6 iulie, în New Jersey.

Afaceristul s-a spânzurat în celula sa şi a fost găsit de gărzi sâmbătă dimineaţa (10 august), la ora 07.30. Nu este prima lui încercare, însă. Luna trecută, el a fost găsit inconştient în celulă, prezentând răni la nivelul gâtului. O cerere de eliberare pe cauţiune a miliardarului a fost respinsă recent, iar avocaţii săi intenţionează să facă apel împotriva acestei hotărâri, potrivit unor documente judiciare, relatează news.ro.

Jeffrey Epstein a recunoscut că a violat mai multe minore

Acuzaţiile vizează fapte petrecute în perioada 2002-2005 şi au fost formulate la mai bine de un deceniu după ce Epstein a pledat vinovat într-un caz prostituţie în statul Florida. Judecătorul federal Richard Berman din Manhattan, care i-a respins eliberarea pe cauţiune, a subliniat că Guvernul a arătat în mod clar că Epstein reprezintă un pericol la adresa comunităţii în cazul unei eliberăripână la proces. tunci, el a fost acuzat că, împreună cu asistenții săi personali, ademenea minore în locuința sa din Palm Beach, Florida, sub pretextul „masajelor”. Ulterior, acesta le viola sau agresa sexual și le plătea cu sume cuprinse între 200 și 1.000 de dolari.

image
image
image
image
image
image
2 jpg
chirie apartament jpeg
Al Di Meola  jpg
febra tifoida romani jpg
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
cutremur grecia jpg
marcel ciolacu conferinta de presa foto captura video jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net