Motivul pentru care Putin este atât de bucuros că Trump e noul președinte american

Ultima actualizare:

    Putin a fost foarte mulțumit de victoria lui TrumpFoto: Getty
Putin a fost foarte mulțumit de victoria lui TrumpFoto: Getty

Deja nu mai este o noutate faptul că cei doi politicieni sunt în relații foarte cordiale. Trump și-a exprimat în timpul campaniei electorale admirația față de liderul rus, iar Putin l-a rândul lui s-a declarat mulțumit de programul politic al viitorului omolog al său.

Vladimir Putin a trimis miercuri, 9 noiembrie, o telegramă de felicitare a lui Donald Trump pentru victoria obținută și chiar a celebrat rezultatul alegerilor din SUA. Liderul Federației Ruse este convins că odată ce Trump ca fi investit oficial în funcția de președinte, relațiile ruso-americane vor intra pe un făgaș normal, iar acestea nu vor mai fi tensionate, informează Metro.co.uk.

Putin salută victoria miliardarului american și crede că relațiile externe nu s-ar fi îmbunătățit dacă Hillary Clinton ar fi ocupat poziția supremă la Casa Albă. „Ne temeam că avea să fie un drum greu și că relațiile dintre Federația Rusă și Statele Unite s-ar fi degradat și mai mult. Nu este vina noastră că relațiile ruso-americane sunt în această situație”, a declarat Valdimir Putin.

Oficialii ruși se așteaptă la o colaborare cât mai strânsă de-acum înainte cu americanii pentru a soluționa actuala criză.

Apreciază cu un like pagina noastră de Facebook dacă ți-a plăcut acest articol. Vei afla și mai multe informații interesante!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
geto daci jpg
FotoJet (22) jpg
ulei masline jpg
Ai aceasta bancnota in portofel Detaliul scapat de toti pana acum va produce surprize majore jpg
Ion Gavrila Ogoranu jpg
Domeniile Murani FOTO destinatiaanului.ro
hipodrom baneasa jockeyclub1 jpg
supermarket jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net