A murit actorul britanic Jeremy Bulloch. Avea 75 de ani și suferea de Parkinson

Ultima actualizare:

    Actorul britanic Jeremy Bulloch a murit la Londra
Actorul britanic Jeremy Bulloch a murit la Londra

Actorul britanic Jeremy Bulloch, interpretul celebrului vânător de recompense Boba Fett din franciza cinematografică "Star Wars", a murit la vârsta de 75 de ani, informează AFP, citată de Agerpres.

Actorul britanic Jeremy Bulloch a decedat joi într-un spital din Tooting, la sud de Londra, „din cauza unor complicaţii medicale care i-au agravat starea de sănătate, mai ales după mai mulţi ani de luptă cu maladia Parkinson", potrivit unui mesaj publicat pe site-ul său. „Jeremy a avut o viaţă lungă şi fericită în calitate de actor şi era cunoscut mai ales pentru rolurile sale din filmele 'Summer Holiday', 'Star Wars' şi 'James Bond'", precizează acelaşi mesaj online.

Jeremy Bulloch, născut în Market Harborough, în comitatul Leicestershire, a apărut în mai multe producţii de televiziune din anii 1970 şi 1980, inclusiv în celebrele seriale "Doctor Who" şi "Robin of Sherwood", şi a interpretat apoi roluri secundare în trei filme ale francizei "James Bond". A devenit cunoscut mai ales cu rolul Boba Fett, un personaj preferat al fanilor francizei "Star Wars", pe care l-a jucat în filmele "Imperiul contraatacă" şi "Întoarcerea lui Jedi".

A murit actorul britanic Jeremy Bulloch. Ce omagii i-au adus colegii din „Star Wars”

Mai mulţi colegi din distribuţia filmelor "Star Wars" i-au adus un ultim omagiu prin intermediul unor mesaje publicate pe reţelele de socializare.

„Jeremy Bulloch era chintesenţa gentlemanului englez", a declarat Mark Hamill, interpretul personajului Luke Skywalker, într-un mesaj pe Twitter. 

Billy Dee Williams, care a interpretat personajul Lando Calrissian, a publicat următorul mesaj pe aceeaşi platformă de microblogging: „Astăzi, l-am pierdut pe cel mai bun vânător de recompense din galaxie... Odihneşte-te în pace, Jeremy Bulloch".

Deşi Boba Fett era un personaj relativ minor din aceste filme, el a devenit totuşi un mare favorit al fanilor şi este interpretat în prezent de actorul neozeelandez Temuera Morrison în popularul serial TV "The Mandalorian", a cărui acţiune este plasată în universul francizei "Star Wars".

În 2018, Jeremy Bulloch le-a mulţumit admiratorilor lui din lumea întreagă, înainte de a-şi anunţa retragerea din activitate. Artistul britanic şi soţia lui, Maureen, au avut împreună trei fii.

image
image
image
image
image
image
banner cristina cioran png
lumanare intuneric logo jpg
smiley gest gina jpg
lili sandu silviu tolu colaj facebook jpg
alexandra stan colaj facebook jpg
image png
jador oana ciocan colaj facebook jpg
Celine Dion  foto   Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net