Avertismentul experţilor! Rusia poate invada oricând Polonia

Ultima actualizare:

    NATO a mai trimis rachete în zona Flancului de EstFoto Getty
NATO a mai trimis rachete în zona Flancului de EstFoto Getty

Statele europene din imediata vecinătate a Federației Ruse au toate motivele să fie suspicioase cu privire la intențiile lui Putin. Rusia a anexat în 2014 Peninsula Crimea, neliniștind Polonia și statele baltice. În 1939, Polonia chiar a fost împărțită între Germania nazistă și Rusia sovietică în urma pactului secret Ribbentrop-Molotov.

Pentru a împiedica astfel de acțiuni pe viitor, NATO a decis să trimită pe Flancul de Est mai multe trupe multinaționale şi rachete pentru a împiedica o eventuală "invazie peste noapte a Poloniei din partea rușilor", relatează DailyMail.co.uk

"Chiar dacă Moscova nu are acum o intenție imediată de a provoca NATO în mod direct, acest lucru s-ar putea schimba peste noapte iar decizia s-ar implementa foarte rapid, urmând planurile deja stabilite", se relatează într-un document NATO. 

O invazie a Rusiei nu poate fi prevăzută cu exactitate, dar Aliații se așteaptă ca aceasta să se producă în momentul în care NATO ar fi distrasă de o altă criză sau de eventuale greșeli. Chiar și așa, Consiliul Nord-Atlantic consideră că răspunsul NATO la invazia Rusiei ar fi destul de lent, iar Federația Rusă ar putea folosi arsenalul nuclear pentru a escalada conflictul. 

Forța militară din Polonia nu este menită să aducă victorie împotriva agresorului, dar este necesară pentru a obține mai mult timp pentru regruparea trupelor aliate. Anexarea Crimeei în 2014 de către Rusia a produs serioase tensiuni în regiunea baltică. Atunci când a fost întrebat dacă se așteaptă la agresiune din partea lui Putin, ministrul de externe lituanian a răspuns: "Nu putem exclude asta...ar putea efectua exerciții militare la graniță, dar la fel de bine s-ar putea schimba într-o invazie în doar câteva ore." 

Pentru a invada pe cale terestră Polonia, rușii vor trebui să își deplaseze trupele prin Letonia și Lituania - în cazul în care Belarus, care are un regim pro-moscovit, nu ar decide să ofere cale liberă rușilor direct spre Polonia. 

În caz de agresiune, statele membre NATO vor reacționa în caza acordului semnat. Totuși, Donald Trump, candidatul din partea Republicanilor la președinția SUA a declarat recent că se va gândi dacă va oferi ajutor militar - el consideră că statele trebuie întâi să-și plătească datoriile către organizație și abia atunci vor beneficia de ajutor pentru a se apăra.

image
image
image
image
image
image
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net