Nicolas Sarkozy, condamnat la trei ani de închisoare, pentru corupţie şi trafic de influenţă

Ultima actualizare:

    Nicolas Sarkozy (stânga) a fost condamnat la trei ani de pușcărie, dintre care unul cu executarefoto: Getty Images
Nicolas Sarkozy (stânga) a fost condamnat la trei ani de pușcărie, dintre care unul cu executarefoto: Getty Images

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy, în vârstă de 66 de ani, a fost condamnat luni, 1 martie, la trei ani de închisoare - dintre care unul cu executare -, după ce a fost găsit vinovat de corupţie şi trafic de influenţă în dosarul ”interceptărilor”, relatează AFP, citată de News.ro.

Un tribunal corecţional de la Paris s-a pronunţat luni în acest dosar, în care Parchetul Naţional Financiar (PNF) a cerut ca fostul preşedinte să fie condamnat la patru ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare. Această decizie poate fi atacată cu apel.

Este o hotărâre judecătorească istorică, la peste nouă ani de la condamnarea lui Jacques Chirac la doi ani de închisoare cu suspendare, într-un dosar cu privire la angajări fictive la Primăria Parisului.

Dosarul ”interceptărilor” a fost deschis în 2014 și îşi are originea într-un alt dosar judiciar care-l ameninţă pe Sarkozy, acela legat de suspiciunile privind finanţarea campaniei sale prezidenţiale din anul 2007 cu bani primiţi de la fostul dictator libian Muammar Gaddafi.

În luna martie 2012, site-ul de investigaţii Mediapart a publicat un document din care reiese că, în anul 2007, Franţa a vândut Libiei echipamente de control pe internet, contract ce ar fi fost folosit pentru finanţarea respectivei campanii electorale printr-un comision de 50 de milioane de euro. Un an mai târziu, când Sarkozy nu se mai afla la Palatul Elysee, justiţia franceză a decis să înceapă investigarea acestui caz.

În cadrul investigaţiilor privind ancheta libiană, procurorii au stabilit în septembrie 2013 să intercepteze convorbirile lui Sarkozy, descoperind astfel la începutul anului următor că el folosea o linie telefonică secretă, cu o cartelă prepay achiziţionată sub numele „Paul Bismuth”, pentru a comunica cu avocatul său Thierry Herzog.

Nicolas Sakozy, președintele Franței între 2007 și 2012

Nicolas Sarkozy s-a născut la 28 ianuarie 1955 în Arondismentul 17 din Paris, Franţa. A avut mandat prezidenţial din 2007 şi până în 2012, când a pierdut alegerile în faţa lui Francois Hollande.

Nicolas Sarkozy a fost căsătorit de trei ori: cu Marie Dominique Culioli (1982-1996), cu Cecilia Attias (1996-2007) şi cu fotomodelul de origine italiană Carla Bruni din 2008 şi până în prezent. Din prima căsnicie au rezultat doi copii, Pierre, născut în 1985 şi Jean, născut în 1987. După un divorţ care a durat patru luni, Sarkozy se căsătoreşte cu în 1996 cu Cecilia Ciganer-Albeniz (bunicul acesteia provenea dintr-o familie de ţigani de origine română şi evrei ruşi). Au împreună un fiu, pe Louis, care s-a născut în 1997. În 2005, Nicolas Sarkozy are o aventură cu ziarista Anne Fulda de la “Le Figaro”, care la rândul ei provenea dintr-o familie de evrei originari din România. Cecilia Ciganer cere divorţul. La 2 februarie 2008, la scurt timp după ce este ales preşedinte, Sarkozy se căsătoreşte cu fotomodelul Carla Bruni. În octombrie 2011, Carla Bruni o naşte pe Giulia, la clinica Muette, din Paris. Un an mai târziu, Nicolas Sarkozy pierde alegerile prezidenţiale în faţa lui Francois Hollande.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
radiografie pulmonara shutter jpeg
image
image
image
image
image
image
costel corduneanu jpg
scriitorul jpeg
blocuri bucuresti 1024x580 jpg
italia roma 1024x682 jpg
Daci infatisati pe columna lui Traian foto wikimedia commons jpg
Castraveți din grădina lui Dragoș Pătraru Sursa Facebook
download jpg
hannah gutierrez X jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net