A trebuit să treacă ani de zile până când Diana s-a hotărât să-și deschidă sufletul încărcat și să-i povestească lui Andrew Morton drama existențială prin care a trecut.


Primii ani de căsnicie cu Prințul Charles au fost un calvar pentru Diana. Avea bulimie, era răpusă de depresie și trăia cu convingerea că Charles încă o iubește pe Camilla. 

charles_diana.jpg

printesa diana printul charles
Tulburările mintale ale Dianei începuseră să se manifeste încă dinainte de a se căsători cu Charles.
Foto: Getty

Diana a mărturisit trăirile care au încercat-o în prima călătorie a turneului regal, după nașterea prințului William:

  • Când am ajuns în Australia, pentru mine a fost ziua când nu m-am mai simțit Prințesa de Wales
  • Mii de jurnaliști de urmăreau, iar eu mă simțeam atât de rău. Eram prea slabă și toată lumea se concentra pe mine în fiecare zi. Apăream pe prima pagină a ziarelor mereu și totul era atât de copleșitor, pentru că nu făceam nimic special
  • Prima săptămână a fost traumatizantă pentru mine pentru că atunci am învățat ce înseamnă, cu adevărat, să fii dintr-o familie regală
  • Nimeni nu m-a ajutat cu adevărat, nimeni nu mi-a spus „ai făcut asta foarte bine”
  • Toată lumea voia să mă vadă pe mine și auzeam de la mulțimile de oameni cum își spuneau că mă vor pe mine, nu pe el (n.r. Prințul Charles)

Prințul Charles a acceptat doar de ochii lumii simpatia de care se bucura Diana. În spatele „scenei”, lucrurile stăteau diferit. „El era gelos pe mine și i-am înțeles-o, dar nu am putut niciodată să-i explic că asta nu a fost ceva ce mi-am dorit!”

ap_8409160242.jpg

Diana şi Charles au devenit părinţi a doua oară în 1984, când Harry a venit pe lume
Foto: Getty

Cei doi ani dintre nașterea celor doi copii ai cuplului regal au rămas o enigmă pentru Diana. Mărturisea că aproape nu-și mai amintea nimic. Nașterea Prințului Harry a fost, însă, momentul când mariajul dintre Diana și Charles s-a făcut zob. 

  • A fost un miracol că l-am avut pe Harry
  • Am fost foarte apropiați în cele șase luni dinainte de nașterea lui Harry
  • brusc, atunci când s-a născut, mariajul nostru s-a spulberat. Charles și-a dorit tot timpul o fată. Eu știam că Harry va fi băiat, dar nu i-am spus. atunci când a venit pe lume Harry, Charles a exclamat: „Oh, Doamne, e băiat! Și mai are și părul roșcat!” Ceva, în mine, se închisese
  • La botezul lui Harry, Charles a vorbit cu mama mea și i-a spus că e dezamăgit pentru că nu am avut o fată

 

Prințesa Diana a încercat să-și taie venele chiar după nuntă. Dezvăluiri tulburătoare

hepta_1102896.jpg

printesa diana
Charles și Diana s-au căsătorit în 1981 și au divorțat în 1996
foto: Hepta

Singura condiție pe care a pus-o Lady Di a fost ca acesta să păstreze secretul despre contribuția ei la cartea care avea să provoace un adevărat scandal la vremea respectivă, ”Diana: Her True Story” / ”Diana, adevărata ei poveste”.

La 20 de ani de la moartea tragică a prințesei, Morton scoate o nouă ediție a cărții, completată cu înregistrările care au stat la baza scrierii ei.

Pasajele în care Diana mărturisește că a fost la un pas să-și taie venele după numai câteva săptămâni de căsnicie sunt cu adevărat tulburătoare. Obsedată de Camilla, căutând-o înfrigurată din priviri în ziua nunții, 29 iulie 1981, slăbită de bulimia pe care i-o declanșase o remarcă nepotrivită a lui Charles chiar după anunțul logodnei, Diana nu reușește să intre în noul rol.

”Îmi amintesc că eram atât de îndrăgostită de soțul meu, încât nu-mi puteam lua ochii de la el. Pur și simplu credeam că sunt cea mai norocoasă fată din lume. Urma să aibă grijă de mine. Cât de mult mă înșelam!”, a mărturisit Diana, după transcrierea înregistrărilor, publicată de Daily Mail.

Luna de miere a fost un coșmar pentru Lady Di. Charles și Diana și-au petrecut prima parte  lunii de miere la Broadlands,  asemenea Reginei Elisabeta după nunta cu Prințul Philip, și a doua parte pe iahtul regal.

La Broadlands, Charles nu a făcut decât să citească ultimele titluri ale autorului său preferat și apoi să povesteacă despre asta la masă cu tânăra lui soție. ”În a doua noapte au sosit șapte din cărțile lui Laurens van der Post pe care nu le citise. Au ajuns în luna noastră de miere. Trebuia să analizăm la cină tot ce citea peste zi”, a dezvăluit Diana.

Cea de-a doua parte a lunii de miere a fost și mai rea. La bordul iahtului Britannia, tânărul cuplu nu a avut parte de niciun moment de intimitate. ”Trebuia să ne ocupăm de toți oamenii aceia de pe Britannia în fiecare noapte, așa că nu am avut deloc timp pentru noi. Mi s-a părut foarte greu de acceptat acest lucru.”

Bulimia o chinuia îngrozitor. ”Indiferent ce mâncam, vărsam după două minute. Îmi amintesc că am plâns până mi-au secat lacrimile în luna de miere. Eram atât de obosită.”

După luna de miere, a venit pentru romantica Diana revelația că nu era cea mai importantă persoană din viața soțului ei. ”Își admira mama, era intimidat de tatăl lui, iar eu eram de fiecare dată a treia persoană din cameră. Nu spunea niciodată: «Draga mea, vrei să bei ceva?» Tot timpul spunea: «Mami, vrei să bei ceva?», «Bunico, vrei să bei ceva?» și abia după aceea «Diana, vrei să bei ceva?»”, a dezvăluit Diana.

Cuplul a rămas la castelul Balmoral din Scoția din august până în octombrie, timp în care Diana slăbea văzând cu ochii. ”Oamenii au început să comenteze: «Ți se văd oasele prin piele!». În octombrie eram într-o stare foarte proastă. Eram atât de deprimată, încât am încercat să-mi tai venele cu o lamă de ras. M-am întors la Londra ca să primesc îngrijiri. Nu pentru că uram Balmoral-ul, ci pentru că mă simțeam atât de rău. ”

Specialiștii i-au oferit Dianei multe medicamente și cam atât. Prințesa a hotărât să-și acorde un răgaz pentru adaptare, iar în scurt timp a rămas însărcinată.

Aceste noi dezvăluiri despre mariajul de coșmar al Prințesei Diana cu Prințul Charles vor fi publicate în Marea Britanie la 17 iunie, într-o nouă ediție a cărții lui Andrew Morton ”Diana: Her True Story”.

Cum a ajuns să sufere Diana de bulimie. Charles a fost principalul vinovat

diana.jpg

diana
Prințul Charles i-a spus Prințesei Diana că este dolofană
foto: EPA

Prințesa Diana a povestit cum s-a luptat cu bulimie, boală ce s-a declanșat la o săptămână după ce a fost de acord să se căsătorească cu Charles. Se pare că Prințul a prins-o de talie și i-a reproșat că este cam dolofană.

Prințesa și-a înregistrat gândurile pentru autorul Andrew Morton, singura condiție impusă fiind cea a păstrării secretelor. Ulterior, confesiunile Prințesei au fost transpuse într-o carte, ”Diana: adevărata ei poveste”.

h_50495743.jpg

epa
Prințesa Diana și-a înregistrat câteva memorii pe niște casete secrete
foto: EPA

 

”Imi amintesc prima dată când m-am îmbolnăvit. Am fost atât de încântată, pentru că am crezut că acesta este rezultatul eliberării tensiunilor. Prima dată când am fost măsurată pentru rochia de mirească aveam 29 de inch în jurul taliei, iar în ziua în care m-am căsătorit aveam 23. Acest lucru s-a întâmplat din februarie până în iulie”, mărturisea Prințesa, conform The Sun. După nici o săptămână de la cererea în căsătorie din februarie 1981, Diana a dus o luptă grea cu bulimia.

”Soțul meu și-a pus mâna în jurul taliei mele și a spus «Ești un pic dolofană aici, nu-i așa?» și acest lucru a trezit ceva în mine”, explica Diana.

Cartea senzațională descrie și faptul că Diana l-a întâlnit pe Charles când avea 16 ani. Prințul avea 29 de ani și se întâlnea cu sora acesteea în vârstă de 22.

De ce se simte William vinovat pentru moartea mamei sale, Prințesa Diana

will.jpg

william
Printul William se simte încă profund afectat de moartea mamei sale
Foto: Getty

Acesta a fost cel mai intim interviu din ultima vreme pe care l-a susținut Ducele de Cambridge, în cadrul căruia a vorbit foarte deschis despre cum a fost afectat de moartea mamei sale când el era încă doar un copil în vârstă de 15 ani, precizează express.co.uk.

William a mărturisit că atunci când a trebuit să-și conducă mama pe ultimul drum, să meargă în spatele cortegiului funerar, având în față sicriul în care se afla cea care i-a dat viață, a fost cea mai grea experiență. „A fost izolată, singură, a avut o viață foarte dificilă și i-a fost tare greu să treacă peste. Cred că a fost puțin naivă pentru că a sfârșit după ce a intrat în mâinile unor oameni foarte răi.”

De asemenea, Will se consideră oarecum vinovat pentru moartea mamei sale: „Mă simt foarte trist și încă sunt foarte supărat cu nu am fost suficient de maturi pentru a face mai mult pentru a o proteja pe mama noastră, nici destul de înțelepți să facem un pas în față care ar fi putut face lucrurile mai bune pentru ea.”

Noi mărturii șocante despre moartea Prințesei Diana! Ce a cauzat accidentul

diana.jpg

printesa diana
Un documentar a făcut noi dezvăluiri șocante despre moartea Prințesei Diana
Foto: Getty

Se pare că indiferent unde sau când ar fi călătorit Diana, acea mașină îi era destinată morții, după cum se afirmă într-un documentar difuzat pe un canal francez de televiziune.

În ziua fatidică de 31 august 1997, Prințesa Diana se afla într-o limuzină model Mercedes S-280, alături de iubitul său, Dodi Fayed, garda sa de corp și șoferul care conducea automobilul. Plecaseră de la Hotelul Ritz din Paris, dar se pare că șoferul ar fi pierdut controlul volanului și s-a izbit de un pilon din Tunelul Alma, precizează Daily Star. În accident, nu a supraviețuit decât garda de corp a prințesei, Trevor Rees-Jones.

La acea vreme, unele acuzații s-au îndreptat către șoferul limuzinei, despre care s-a spus că se urcase băut la volan, dar și spre fotografii paparazzi care ar fi distras atenția șoferului. Rezultatele ultimelor investigații conduc însă spre automobilul care a condus-o pe Diana direct spre moarte.

Se pare că mașina nu mai fusese supusă testelor mecanice de mult timp și nu mai trebuia să fie folosită deoarece se pierdea controlul acesteia oricând se depășea viteza de 64 km/h. Proprietarul anterior al automobilului a mărturisit că mașina fusese scoasă din uz de o companie de asigurări în momentul în care a fost grav avariată. Compania l-a „asigurat” pe proprietar că limuzina nu mai era bună decât de piese vechi, astfel că a trebuit să renunțe la ea.

Mașina a fost însă reparată și apoi revândută unei firme care furniza mașini pentru Hotelul Ritz din capitala Franței. După accident, Scotland Yard a confiscat tot ce mai rămăsese din mașină și a fost adus în Marea Britanie, unde nici în momentul de față nu se știe locația exactă a epavei.

Investigațiile de la acea vreme fuseseră conduse de Lordul Stevens, care acum nu mai este șeful poliției, dar a declarat atunci că nu fusese nimic în neregulă cu mașina în care s-a aflat Prințesa Diana: nicio problemă tehnică ce ar fi putut cauza sau contribui la un posibil accident.

În mediul online încă se vehiculează teorii ale conspirației despre moartea tragică a prințesei, despre care se spune că ar fi fost asasinată de un complot al MI6, unul dintre serviciile de informație britanice. Toate declarațiile oficiale însă, atât cele franceze, cât și cele engleze, au punctat asupra faptului că totul n-a fost decât un tragic accident.

 
 
Loading...