Nu este glumă sau banc! Vladimir Putin i-a transmis felicitări lui Barack Obama

Ultima actualizare:

    Preşendintele rus a transmis un mesaj cu ocazia zilei naţionale a Statelor Unite ale AmericiiFoto Twitter
Preşendintele rus a transmis un mesaj cu ocazia zilei naţionale a Statelor Unite ale AmericiiFoto Twitter

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a transmis felicitări omologului său Barack Obama cu ocazia Zilei Independenţei sărbătorită de Statele Unite ale Americii sâmbătă, 4 iulie.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a pledat pentru dialog de pe poziţii egale şi pentru respect reciproc în relaţia cu Statele Unite, într-un mesaj transmis sâmbătă omologului său american, Barack Obama, cu ocazia Zilei Independenţiei SUA. "În mesajul de felicitare, preşedintele Rusiei a notat că, în pofida disensiunilor dintre cele două ţări, relaţiile ruso-americane rămân cel mai important factor al stabilităţii şi securităţii internaţionale", anunţă Kremlinul, potrivit Reuters.

Vladimir Putin a exprimat încredere că Rusia şi Statele Unite pot găsi soluţii la cele mai grave probleme internaţionale şi pot contracara împreună provocările actuale, în cadrul unei relaţii bazate pe "principiul egalităţii şi respectului reciproc", adaugă Preşedinţia Rusiei. Mesajul preşedintelui Rusiei nu face nicio referire la sancţiunile occidentale impuse Rusiei din cauza crizei ucrainene.

image
image
image
image
image
image
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net