O britanică şi fetiţa ei, reţinute în Dubai din cauza unui pahar cu vin

Ultima actualizare:

    Ellie Holman şi fetiţa ei au fost duse într-un centru de detenţieFoto: Facebook
Ellie Holman şi fetiţa ei au fost duse într-un centru de detenţieFoto: Facebook

O vacanţă care ar fi trebuit să fie de vis s-a transformat într-un coşmar pentru Ellie Holman şi fetiţa ei de patru ani. În avionul care le ducea de la Londra în Emiratele Arabe Unite, femeia a băut un pahar de vin roşu, oferit gratis de către stewardese. După aterizare, mama şi fiica au fost reţinute de autorităţile din Dubai.

Ellie Holman (44 de ani) a povestit clipele de teroare prin care a trecut, iar coşmarul este departe de a se termina. Ellie este medic stomatolog, mamă a trei copii şi locuieşte în Kent, Anglia.

Femeia se afla în avion cu fetiţa ei Bibi, în vârstă de patru ani, când una dintre stewardese i-a oferit un pahar de vin roşu. După ce avionul a aterizat, Ellie a fost oprită de agenţii de pe aeroportul din Dubai şi luată la întrebări.

Prima dată i s-a spus că i-a exprirat viza, apoi a fost întrebată dacă a consumat alcool. În Emiratele Arabe Unite, consumul şi deţinerea de băuturi alcoolice este strict interzisă şi se pedepseşte cu închisoare.

Ellie a povestit pentru Daily Mail că i-a fost confiscat paşaportul, nu i s-a permis să-şi sune soţul şi atât ea, cât şi fiica sa, au fost duse într-un centru de detenţie din incinta aeroportului. Cele două au stat închise timp de trei zile şi au fost nevoite să-şi facă nevoile pe podea.

„Micuţa mea a fost nevoită să-şi facă nevoile pe podea. Nu am văzut-o niciodată plângând aşa cum a făcut-o cât a fost închisă acolo”, a povestit Ellie pentru Daily Mail. Femeia spune că a fost tratată ca o criminală, i s-au pus cătuşe de faţă cu fiica ei, a fost percheziţionată şi bruscată. În cele trei zile în care au stat închise, cele două nu s-au apropiat de mâncare din cauza condiţiilor mizere.

Soţul doctoriţei a zburat de urgenţă în Dubai şi a fost lăsat să se întoarcă acasă cu fetiţa. Acest lucru nu a fost posibil şi pentru Ellie, care nu şi-a primit documentele şi riscă să rămână un an în Emiratele Arabe Unite până când procesul ei se va soluţiona. Ellie a fost eliberată pe cauţiune, însă nu poate pleca încă din Dubai. Femeia a mai spus că până acum a cheltuit peste 30.000 de lire sterline pentru a plăti diverse taxe, bilete de avion şi cauţiunea.

Într-un drept la replică, procurorul General al Dubaiului, Esam Issa Al Humaidan 

a confirmat in data de 11 august 2018 faptul ca Procuratura Dubai a finalizat investigatiilesi a inchis dosarul cazului referitor la un cetatean de origine suedeza care a dorit sa intre in Emiratele Arabe Unite folosind un pasaport expirat.

Incidentul a inceput la sosirea persoanei in cauza alaturi de fiica sa dinspre Aeroportul London Gatwick, la bordul unui zbor Emirates. Aceasta a incercat sa intre in Dubai folosind un pasaport suedez care expirase din data de 10 iunie 2018. Ofiterul de control i-a comunicat faptul ca nu este posibila intrarea sa in tara in baza unui document de calatorie expirat. In acel moment, femeia in cauza a prezentat un pasaport Iranian. Ofiterul de la punctul de control i-a spus ca poate intra in tara in baza unei noi vize temporare ce ii va permite sederea pentru 96 de ore si ca trebuie sa isi modifice zborul de intoarcere conform noii vize.

Doamna Hollman a refuzat, fiind extrem de suparata din cauza noilor taxe pe care trebuia sa le plateasca, si a inceput sa adreseze injurii la adresa ofiterului si sa ii faca poze folosind telefonul.

O acuzatie legala a fost intocmita impotriva doamnei Hollman, fiind acuzata de injurii si fotografiere a unui reprezentant oficial al guvernului de la punctul de trecere vamala, intr-o zona interzisa. Femeia si copilul sau au ramas impreuna in incinta biroului de Securitate al aeroportului timp de mai putin de 24 de ore. In aceasta perioada le-au fost oferite toate serviciile necesare, luandu-se in calcul si faptul ca fiica acesteia are varsta de 4 ani. Tatal a primit-o imediat ce a ajuns la fata locului, plecand imediat catre tara. Procuratura a decis sa renunte la acuzatiile impotriva lui Ellie Hollman si sa o trimita imediat inapoi in tara sa.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net