Misterul zborului MH370, încă un pas spre rezolvare. Descoperire nouă

Ultima actualizare:

    Zborul MH370 a dispărut în martie 2014Foto: Click!
Zborul MH370 a dispărut în martie 2014Foto: Click!

Autorităţile din Thailanda şi Malaysia vor investiga dacă o bucată de metal găsită pe costa de sud thailandeză face parte din avionul Malaysia Airline MH370, dispărut în martie 2014.

Bucata de metal a fost descoperită vineri (22 ianuarie), de un pescar. Luni (25 ianuarie), Departamentul de Aviaţie Civilă Thailandez va trimite anchetatori la faţa locului, pentru a stabili provenienţa bucăţii. 

Minstrul de transport din Malaysia, Liow Tiong Lai, a spus că e prea devreme pentru a fi siguri că metalul face parte din zborul MH370 şi că astfel de zvonuri ar putea supăra familiile victimelor, conform cnn.com.

Bucata de metal albă e cât un om, iar un oficial thailandez a spus că aparţine un zbor comercial. "Cu sigurnaţă nu e parte a unui avion militar". Un consultant din Malaysia a declarat însă exact opusul: "Nu pare a fi parte a unui avion sau din MH370, deşi e prea devreme să spune asta sigur. Are un aspect tipic unui rachete, mai degrabă"

Zborul MH370 a dispărut pe 8 martie 2014. El se afla în drum dinspre Kuala Lumpur înspre Beijing, când a dispărut de pe radar. La bord se aflau 239 de oameni, iar familiile lor nu ştiu ce s-a întâmplat nici până acum. Totuşi, la începutul acestui ani, o bucată care aparţinea avionului a fost găsită pe costa insulei Reunion. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Kovacs jpg
image
image
image
image
image
image
Hotelul de Gheata Balea Lac jpeg
seva mesteacan
profit record banci jpg
Grasime abdominala_shutterstock 1015212598 jpg
alexandru moruzi (2) jpg
pounds 2391239 1280 jpg
bf17828c1172fb1a0ab3c6f43bf0015c jpg
cos de cumparaturi  jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net