O femeie a călătorit singură cu avionul, pentru a-și vedea pentru ultima oară mama! Ce surpriză a așteptat-o la bord

Ultima actualizare:
Aeroportul era aproape gol
Aeroportul era aproape gol

Poveste emoționantă de viață în plină pandemie de coronavirus! O femeie a fost singura pasageră a unui avion, după ce a decis să meargă să își viziteze mama care se afla pe patul de moarte.

Gândindu-se că ar putea fi ultima oară când o mai vede pe cea care i-a dat viață, Sheryl Pardo nu a mai stat pe gânduri și a cumpărat biletul de avion, ca să afle ulterior că va fi singura persoană care va călători în acea zi cu aeronava, din cauza pandemiei de COVID-19 și a măsurilor de siguranță luate în acest sens.

Sheryl nu a fost însă complet singură, ci la bord au ateptat-o două însoțitoare de zbor, Jessica și Dion, care i-au făcut călătoria una cu adevărat memorabilă. Acestea au petrecut timpul călătoriei depănând amintiri, iar femeia le-a povestit despre mama sa. 

„Cred că în momente ca acestea, când îți pierzi mama, durerea e și mai mare având în vedere că ne aflăm în această perioadă. Bunătatea altor oameni e ceea ce ne trebuie pentru a trece cu bine peste tot.

Vreau să știe cât de mult a însemnat pentru mine ceea ce au făcut ele. A fost o experiență extrem de pozitivă, cum nu m-aș fi așteptat”, a spus femeia de 59 de ani, pentru CNN.


    Aeroportul era aproape golFoto: Arhivă personală
Aeroportul era aproape golFoto: Arhivă personală

„În momentul în care am ajuns la aroport, mi-am dat seama că acolo eram mai în siguranță decât la supermarket”, a mai spus femeia, care plecase de acasă cu teama de a lua virusul. Aeroportul era însă aproape gol, așa că Sheryl s-a calmat rapid. Cum a ajuns în avion, imediat femeia și personalul au început să glumească pe seama faptului că ea era singura pasageră, iar în conversație a intrat ulterior și pilotul, care o anunța pe Sheryl prin difuzoare la ce altitudine se află.

Mama lui Sheryl a murit a doua zi

„Au fost cel mai bun antidot”, a spus Sheryl, care a împărtășit cu personalul avionului că mama ei suferea de demență și se afla într-un ospiciu.

Povestea este și mai emoționantă având în vedere că după ce femeia a ajuns la mama sa și a petrecut o zi întreagă în compania ei, bătrâna de 83 de ani a murit chiar a doua zi. Ca un făcut, femeia a știut exact când să meargă să își viziteze mama.

Sheryl și familia ei plănuiesc să organizeze funeralii în memoria femeii, însă cel mai probabil când va înceta pandemia. La întoarcerea acasă, aceasta a fost din nou singura pasageră a avionului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net