Poftiţi în cele mai tari parcuri din lume

Ultima actualizare:

    Fotografii: AFP
Fotografii: AFP

Lăsaţi imaginaţia să zboare pentru câteva clipe. Încercaţi să vă imaginaţi că evadaţi într-o lume de vis, de pe Pământ, care abia aşteaptă să fie explorată! Aţi reuşit? Atunci cu siguranţă vă aflaţi într-unul dintre cele şase parcuri tematice extraordinare care au fost votate de peste 300 de milioane de turişti în topul CNN al celor mai frumoase locuri de pe Terra. Să le cunoaştem mai bine!

Pe primul loc în opţiunile turiştilor este un parc aflat în Tokyo, Japonia, care se întinde pe o suprafaţă de 71,22 de hectare. Disney Sea a fost inaugurat la 4 septembrie 2001, iar costurile de construcţie s-au ridicat la peste 4 miliarde de dolari. Staţiunea este situată mai precis în Urayasu, Chiba, la doi paşi de Tokyo. În 2016, parcul a reuşit să încânte peste 11 milioane de vizitatori din întreaga lume, încasările ducându-l pe locul şase la nivel mondial. Însă ar fi venit peste 38 de milioane de oameni dacă biletele de avion ar fi fost mai ieftine. Şi asta pentru că aici au loc zilnic lupte între piraţi, răpiri de prinţese, evadări în lumea sirenelor şi poveşti romantice specifice Disney. În doar 307 de zile de la deschidere, parcul a atras 10 milioane de turişti, majoritatea europeni, americani şi australieni.

Regatul Oceanic Chimelong, din provincia chineză Guangdong, primeşte anual peste 7,5 milioane de vizitatori încă de la deschiderea lui oficială din 28 noiembrie 2010 (n.r. urmată de o re-inaugurare la 28 ianuarie 2014 şi respectiv 29 martie 2014). Construirea lui a costat peste 1,8 miliarde de dolari şi în 2015, era cotat pe locul 13 pe plan mondial, ca număr de vizitatori.

simeon stalpnicul png

Locul trei în topul nostru îl ocupă Studiourile Universal, din Hollywood, California, SUA. Am crescut cu toţii cu filmele western americane. Ar fi păcat să nu aruncăm un ochi pe străzile unde se duelau Charles Bronson, John Wayne, Yul Brynner sau Clint Eastwood. Parcul Universal a primit în 2013 6.148.000 de vizitatori din întreaga lume şi s-a situat pe locul 17 în lume. Cu puţin noroc, prindeţi în direct turnarea unui film.Următorul loc în top îl ocupă Ocean Park, din Hong Kong. Valoarea investiţiei este cotată la peste 950 de milioane de dolari. Parcul a fost deschis în 1977, are peste 80 de puncte de atracţie şi în 2014 a primit peste 7,6 milioane de vizitatori. Se întinde pe o suprafaţă de 91,5 hectare şi se află în jurul unui munte natural.Locul cinci e ocupat de Nagashima Spa Land. Valoarea investiţiei e de peste 700 de milioane de dolari, iar costurile de întreţinere sunt exorbitante. În 2012, parcul situat în Kuwana, Japonia, a primit peste 6,2 milioane de vizitatori dornici de adrenalină şi de senzaţiile tari oferite de roller-coaster-ul în formă de dragon, ocupând locul 18 în topul mondial al celor mai vizitate parcuri tematice din lume, conform CNN. Şi, după ce am colindat întreaga planetă, a venit momentul să revenim pe bătrânul continent.Europa-Park din Rust, Germania, este parcul cu restaurante care au două stele Michelin şi care a primit vizita a 5,5 milioane de vizitatori în 2015. Aici găsiţi 13 roller-coastere şi zone de distracţie suficiente pentru 60.000 de vizitatori într-o singură zi. Încasările parcurilor de-a lungul unui an fluctuează între 1,1 miliarde de dolari şi 86 de milioane de dolari pe an. Un bilet de intrare pe zi, pentru două persoane pleacă de la 50 de dolari şi ajunge la 130 de dolari pentru VIP. Transportul şi cazarea în apropierea acestor parcuri vă obligă să vă calculaţi un buget cuprins între 3.800 de dolari şi 8.270 de dolari, pentru o familie cu un copil mai mic de 3 ani.

image
image
image
image
image
image
p 22 Barcelona WC jpg
musetel jpeg
coins 1726618 1280 jpg
Marea Neagra dupa furtuna sursa foto A I  2 jpeg
nasa china spatiu jpg
image png
italian masini bucuresti jpg
foto1 viol jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net