Porecla afectuoasă a Reginei Elisabeta a II-a! Doar familia o alintă așa

Ultima actualizare:
Prințul Charles, Regina Elisabeta și Prințesa Anne
Prințul Charles, Regina Elisabeta și Prințesa Anne

Numele Reginei Marii Britanii este Elisabeta, dar este un lucru binecunoscut faptul că oamenii de rând nu au voie să i se adreseze așa, ci să folosească „Majestatea Voastră”, atunci când vorbesc cu suverana. Cu toate acestea, membri familiei regale britanice au strigat-o altfel, de-a lungul vieții sale.

Porecla Reginei Elisabeta a II-a este, încă din copilărie, Lilibet. Totul a început la o vârstă fragedă, atunci când aceasta nu își putea pronunța corect numele. Putem spune că și-a dat singură această poreclă, iar ceilalți membri ai familiei regale britanice au alintat-o mereu așa.

Tatăl ei, Regele George al VI-lea, a spus la un moment dat: „Lilibet este mândria mea, Margaret (sora Reginei n.r) este bucuria mea!”. Este regină de mai bine de șase decenii și a fost martora unor schimbări majore în lume, dar pentru familia ei, Majestatea Sa a rămas tot „Lilibet”. Această poreclă s-a „lipit” de ea toată viața, iar prințul Phillip (97 de ani) încă o strigă așa, potrivit unor surse apropiate de familia regală.


    Prințesa Margaret și Regina Elisabeta, în 1933Foto: AFP
Prințesa Margaret și Regina Elisabeta, în 1933Foto: AFP

Mai mult, se pare că și Majestatea Sa a adorat aceast alint. Regina Elisabeta obișnuia să se semneze așa, pe documente neoficiale. Într-una din scrisorile pe care i le-a trimis bunicii sale, Regina Maria, aceasta a scris: „Dragă mea bunică, îți mulțumesc mult pentru superba căsuță de păpuși pe care mi-ai dăruit-o. O ador! Cu dragoste, Lilibet”. De asemenea, sora mai mică și mai rebelă a Reginei Elisabeta, prințesa Margaret, i-a spus toată viața „Lilibet”, chiar și în public, atunci când trebuia să i se adreseze formal.

Regina Elisabeta, în 1937
Regina Elisabeta, în 1937

Prințul Charles îi spune „mami”

Prințesa Margaret și Regina Elisabeta, în 1933
Prințesa Margaret și Regina Elisabeta, în 1933

Copiii, nepoții și strănepoții au alte porecle pentru Regina Elisabeta. Fiul ei, prințul Charles, îi spune „mami” („mummy” n.r), iar Harry și William îi spun „buni”. O poveste amuzantă susținută de biografii regali spune că William îi spunea „Gary”, atunci când era mic, pentru că nu putea să pronunțe cuvântu „granny”, care în traducere înseamnă „bunică”. Cu toate acestea, Regina nu i-a răspuns la apelativ și nu a încercat să îl corecteze vreodată. 

Citește și

Știrea falsă că Regina Elisabeta a murit i-a panicat pe fanii casei regale a Marii Britanii!

Regina Elisabeta, cel mai iubit membru al Casei Regale. Pe ce locuri se află rivalele Kate şi Meghan

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net