Portugalia e în doliu! Un copac a provocat moartea a 12 persoane şi a rănit alte 52 pe Insula Madeira

Ultima actualizare:

    Capacul s-a prăbuşit peste mulţimea adunată la sărbătoarea religioasăfoto: Twitter
Capacul s-a prăbuşit peste mulţimea adunată la sărbătoarea religioasăfoto: Twitter

Sărbătoare religioasă, terminată sângeros în Insula portugheză Madeira! Cel puţin 12 persoane au murit zdrobite de un copac care a căzut peste ele, marţi, şi alte 52 au fost rănite, relatează The Associated Press.

Incidentul s-a produs în apropiere de Funchal, capitala insulei, a anunţat Pedro Ramos, un reprezenant al Guvernului. Oficialul a precizat că zece dintre cele 12 persoane au murit la faţa locului. Un copil a decedat în drum spre un spital, iar o femeie a murit la spital. Din cei 52 de răniţi, se pare că 7 dintre ei se află în stare gravă. Miguel Albuquerque, şeful Guvernului regional, a declarat trei zile de doliu naţional în memoria victimelor, iar premierul portughez Antonio Costa a transmis condoleanţe familiilor şi prietenilor victimelor.

"Guvernul a furnizat ajutor medical, având în vedere numărul mare de victime”, a completat premierul.

Copacul, un stejar vechi de 200 de ani, a căzut într-un loc în care avea loc o sărbătoare religioasă tradiţională. Această sărbătoare - Nossa Senhora do Monte - este cel mai important eveniment de acest fel de pe insulă şi are loc în perioada 14-15 august.  

image
image
image
image
image
image
436310903 6801597473275047 2085105743623441656 n jpg
ceapa verde adobesotck jpg
image png
bani  foto   Shutterstock jpg
Masina de spalat rufe jpg
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net