Prinții William și Harry sunt în proces de împăcare. Potrivit revistei ”Vanity Fair”, cei doi frați fac tot ce pot pentru a repara relația dintre ei și a uita de tensiunile din trecut.


Prinții William (38 de ani) și Harry (36 de ani) sunt pe cale de împăcare! După ce relația lor s-a răcit o perioadă lungă, culminând cu momentul în care fratele mai mic și soția lui, Meghan Markle (39 de ani) au renunțat la rolurile lor în familia regală brianică și au plecat în SUA, iată că nepoții Reginei Elisabeta a II-a (94 de ani) vor să repare ce au stricat. Cel puțin asta spune experta regală Katie Nicholl în ediția americană a revistei ”Vanity Fair”. Potrivit acesteia, William și Harry sunt permanent în contact. ”Ei vor avea o convorbire video de Crăciun”, a spus un apropiat al celor doi frați.

Prinţul Harry şi Meghan Markle renunţă la rolul pe care îl ocupă în cadrul familiei regale

Prințul Harry, primele declarații după părăsirea Casei Regale: «Am vrut să auziți adevărul de la mine»

Prințul Harry nu regretă că s-a mutat

Instalarea în California nu a fost ușoară pentru prințul Harry. Îi lipsesc unele lucruri, însă nu regretă că s-a mutat în SUA, a spus un prieten al acestuia. ”Meghan e sufletul lui pereche. Și-au creat o nouă viață. Este totul incitant pentru amândoi”, iar Harry vrea să-și împartă fericirea cu fratele lui, prințul William, mai spune Katie Nicholl. Prințul Harry a fost foarte îngrijorat când fratele lui mai mare și tatăl lui, prințul Charles (72 de ani) au contractat virusul COVID-19. Dacă anul 2020 a debutat pe fondul polemicilor din familia regală britanică, la sfârșitul anului lucrurile au luat-o pe o cale bună.

Crăciunul păcii între cei doi frați

Potrivit ”Vanit Fair”, va fi Crăciunul păcii între cei doi frați regali. Meghan Markle și prințul Harry încearcă să reînoade legătura cu prințul William și Kate Middleton (38 de ani). Deja, Harry și Meghan au trimis cadouri de Crăciun pentru William, Kate și copiii lor, prinții George (7 ani), Charlotte (5 ani) și Louis (2 ani). Revista ”Vanit Fair” dă asiurări că anul 2021 va deschide un nou capitol pentru Meghan și Harry, care vor să-și reabiliteze imaginea după ce au părăsit rolurile lor importante din familia regală britanică. Prinții William și Harry sunt pe cale de împăcare!

 

 
 
Loading...