Prinţul Charles şi Camilla, 14 ani de mariaj! Cum a reuşit rivala Dianei să intre în graţiile reginei

Ultima actualizare:
Camilla Bowles(stânga), la 23 de ani
Camilla Bowles(stânga), la 23 de ani

Povestea de dragoste dintre prinţul Charles (70 de ani) şi Camilla Parker Bowles (71 de ani) este una care naşte controverse, deşi timpul s-a aşternut peste intrigile care au făcut prima pagina a publicaţiilor din întreaga lume cu zeci de ani în urmă. Nici comentariile răutăcioase făcute de public, nici faptul că era căsătorit cu altcineva, nu l-au putut opri pe Charles din a-şi urma inima, cu riscul de a fi privit cu ochi critici de cei pe care urma să îi îi conducă într-o bună, iar dragostea condamnată dintre el şi Camilla a trecut testul timpului. Pe 9 aprilie 2019, cei doi împlinesc 14 ani de mariaj, având în spate mulţi alţii în care au fost doar amanţi. Iată povestea iubirii lor!

Prima întâlnire dintre Charles şi Camilla

Udă din cap până în picioare, nu a ezitat o secundă să se prezinte luI Charles care a fost acaparat de ea şi de glumele sale îndrăzneţe. La un moment dat, pe parcursul discuţiei care a durat mai bine de o oră, Camilla i-a mărturisit lui Charles că străbunica ei fusese amanta stră-străbunicului lui.

Camilla era o fată care atragea bărbaţii, deşi nu avea trăsături ieşite din comun, îşi amintesc prietenele din facultate ale acesteia. „Avea un anumit farmec. Compensa prin caracter ceea ce îi lipsea din înfăţişare”, mărturisea una dintre ele, iar prietena sa de o viaţă Carolyn Bensonn îşi aminteşte, cu mult drag: „inteligentă şi plină de umor; avea mare succes la băieţi… Putea vorbi cu ei despre lucrurile care le stârneau cel mai viu interes. Avea mereu câte un prieten.”

Camilla şi Andrew Bowles, în ziua nunţii
Camilla şi Andrew Bowles, în ziua nunţii

Nunta cu ofiţerul Andrew Parker-Bowles

Camilla s-a implicat într-o relaţie sentimentală cu Andrew Parker-Bowles, un ofiţer de carieră şi unul dintre apropiaţii prinţului Charles, dar nu s-a oprit nici măcar pentru o clipă din a-i crea speranţe deşarte prinţului care se îndrăgostise de ea până peste cap.

În 1971, Charles s-a înscris la Colegiul Naval Dartmouth şi a pornit la, lăsând în urmă o avalanşă de scrisori romantice .Andrew a fost flatat de anturajul regal al Camillei şi şi-a reînnoit interesul faţă de ea. Curând, ea a ales ca Andrew să îi fie iubit oficial, dar a continuat să se gândească la Charles cu mai mult decât simpatie până atunci , în timpul unei vizite, el a cerut-o de soţie. Camilla l-a refuzat, susâinând că îl iubea sinbcer, dar că nu se putea căsători cu el.


    Camilla şi Andrew Bowles, în ziua nunţiiFoto:GettyImages
Camilla şi Andrew Bowles, în ziua nunţiiFoto:GettyImages

Charles a pornit în căutarea unei soţii

Cu inima zdorbită, Charles a pornit totuşi în căutarea unei mirese, care să fie în mod obligatoriu virgină în ziua căsătoriei, şi care să dea naştere succesorilor săi. Lady Diana Spencer a fost cea care a întrunit criteriile şi care a devenit, peste noapte, Prinţesa Inimilor, fiind idolatrizată de sute de mii de britanici.

Diana nu s-a putut bucura niciodată de mariajul avut cu Charles şi, încă de la început a avut o presimţire sumbră că uniunea cu acesta nu avea să îi aducă linişte, ci doar tristeţe, căci inima soţului său aparţinea în întregime unei alte femei. „L-am întrebat pe Charles dacă o mai iubeşte pe Camilla Parker-Bowles şi nu mi-a dat nici un răspuns clar”, le-a mărturisit ea asistenţilor lui Charles, nu doar cu o singură ocazie. Certurile dintre el şi Diana au devenit din ce în ce mai dese, iar căsătoria dintre Camilla şi soţul ei continua din simplă inerţie şi nu avea ca motor al relaţiei dragostea. În cele din urmă, Camilla a spus stop mariajului anost în care se afla, devenind astfel ţinta atacurilor presei. Însă Charles, după ce a divorţat de Diana, nu s-a mai ferit să îi ia public apărarea iubirii sale de o viaţă.

Prinţul Charles şi prinţesa Diana, în ziua nunţii
Prinţul Charles şi prinţesa Diana, în ziua nunţii

Prinţul Charles, prins pe picior greşit de Diana

Diana a reuşit să convingă un consilier de securitate al palatului să înregistreze în secret o casetă cu o convorbire telefonică dintre Charles şi Camilla. În această conversaţie, cei doi îşi exprimau dorinţa fizică, iar Charles mormăia: „Doamne, aş locui în chiloţii tăi, dacă s-ar putea”. Trei ani mai târziu, în 1992, caseta a fost difuzată la un post public de televiziune.

Elisabeta a II-a a recunoscut relaţia dintre Charles şi Camilla abia în anul 2000

În 2000, la o petrecere dată în cinstea lui Constantin, fostul rege al Greciei, regina Elisabeta a recunoscut-o public pe Camilla; pe vremuri refuza să stea în aceeaşi încăpere cu ea. În iunie 2001, Camilla a participat, pentru prima oară, la un dineu la Palatul Buckingham, iar pe 9 aprilie 2005 s-au căsătorit, devenind soţ şi soţie, în faţa a peste 800 de invitaţi şi a alte milioane care au urmărit evenimentul la televizor.

Citeşte şi:

Prinţul Charles şi Camilla Bowles, din nou în criză?

A divorţat Prinţul Charles de Camilla? Actele ar fi fost semnate, dar Regina amână verdictul!

image
image
image
image
image
image
Al Di Meola  jpg
febra tifoida romani jpg
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
cutremur grecia jpg
marcel ciolacu conferinta de presa foto captura video jpg
jean paul getty captura video jpg
symmetrica facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net