Probleme grave cu un nou model de avion Boeing! Ușa s-a desprins de la primul zbor

Ultima actualizare:

    Noi probleme pentru compania BoeingFoto: Pixabay
Noi probleme pentru compania BoeingFoto: Pixabay

Noi probleme pentru celebra companie Boeing! După modelul 737 MAX, care a curmat viața a sute de oameni, noul 777X are probleme tehnice grave, încă din faza de testare.

După ce s-a confruntat deja cu criza avioanelor 737 MAX, gigantul Boeing a întâmpiat o serie de noi probleme tehnice, joi seară (5 septembrie), în timpul testelor viitorului lung-curier 777X, cu inspectori ai Agenției Federale a Aviației Americane (FAA), potrivit stirileprotv.ro

„Incidentul este pe cale de a fi examinat, iar echipa lucrează pentru a înţelege originea problemei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Boeing. Potrivit unor surse, o ușă a avionului a fost smulsă în timpul testului. Aceste teste de presurizare fac parte din procesul de aprobare a avionului. Ele urmăresc să supună aeronava unor condiții care le depășesc pe cele operaționale reale. Se întâmplă extrem de rar ca o ușă să fie smulsă în cursul unui test de presurizare. Boeing a insistat că aceste teste sunt ultimele dintr-o serie pe care compania le desfășoară cu noul model 777x de mai multe luni.

Două avioane Boeing 737 s-au prăbușit la puțin timp distanță una de alta

 Niciuna din aeronavele 737 Max prăbușite în Indonezia și Etiopia nu au avut doi senzori foarte importanți. Aceste măsuri de siguranță sunt vândute pentru costuri suplimentare. Acum, unul dintre ele ar putea deveni standard în avioane. În urma celor două accidente aviatice, 346 de oameni și-au pierdut viața.

Compania Boeing a vândut avioanele 737 Max care s-au prăbușit în Indonezia și Etiopia fără două caracteristici de siguranță pe care producătorul de aeronave din SUA le oferă companiilor aeriene doar pentru un cost suplimentar. Nu este încă clar ce a provocat prăbușirea zborului Lion Air 610 și zborul 302 al companiei Ethiopian Airlines, dar anchetatorii au declarat că datele de zbor arată asemănări clare între cele două incidente. 

Cele două caracteristici de siguranță în cauză sunt două indicatoare de „unghi de atac”, niciuna dintre ele nu a fost inclusă în aeronavă de Boeing ca elemente de siguranță standard.

Boeing îl va face pe unul dintre cele două elemente de siguranță - un indicator luminos - standard pentru aeronavele 737 Max 8, potrivit oficialilor anonimi citați de Associated Press.

Este la latitudinea companiilor aeriene să decidă să plătească pentru upgrade-uri sau să rămână la un nivel standard - o practică comună între producătorii de aeronave și care le permite să perceapă taxe suplimentare, adesea pentru caracteristici estetice legate de scaune sau de iluminat, dar și de alte caracteristici relevante pentru operațiune de avioane.

Citește și

Scene de groază la 1.000 de metri înălţime! Motorul avionului a început să se dezintegreze în zbor

Un Boeing 737 a ratat aterizarea şi a ajuns în râul St. Johns din Florida. 21 de răniţi

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
filipine harta steag drapel foto shutterstock
image
image
image
image
image
image
Mic dejun jpg
restaurant 449952 1280 jpg
mirela crima dambovita jpg
bani webp
FotoJet (12) jpg
talie de femeie  foto   Shutterstock jpg
ceai rozmarin jpg
cersetor freepik jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net