Provocările unor companii în vremuri de pandemie. Până și petrecerile de Crăciun se fac online

Ultima actualizare:

Dinamica funcționării unei companii s-a schimbat, odată cu debutul pandemiei de COVID-19 la nivel mondial. Nu numai lucrul în online a devenit o normalitate, ci și ședințele, iar acum, în sezonul sărbătorilor, chiar și petrecerile de Crăciun.

În acest context, departamentul de HR al companiei românești EXE Software a relatat câteva aspecte care s-au schimbat în domeniu, pe parcursul lui 2020.

Dacă de-a lungul timpului, fiecare an avea aproape nelipsite evenimente precum team building-uri și petreceri de final de an, 2020 a fost despre lucratul remote, de acasă, pentru majoritatea companiilor și a adus cu sine provocări în menținerea ideii de unitate a echipelor și de mulțumire a angajaților.

Anul acesta, compania menționată s-a adaptat și a înlocuit obiceiurile de până acum cu organizarea unor evenimente online, care să țină locul petrecerii de Crăciun, precum și plănuirea a mici cadouri și surprize, prin care să le mulțumească oamenilor pentru tot efortul susținut din acest an.

Aceste inițiative au mai atenuat din măsurile de distanțare impuse, în ultimele luni, care au afectat îndeosebi membrii mai noi ai echipei, cărora le-a fost mai greu să simtă spiritul informal din companie, mai autentic și perceptibil în vechea formă de lucru, aceea de la sediul firmei.

Gestionarea unei echipe la distanță i-a provocat mai ales pe liderii echipelor, care au căutat permanent metode de a menține oamenii uniți și de a se adapta la noile condiții de lucru: au pus accentul pe comunicarea cu colegii lor, i-au încurajat și i-au asigurat de susținere permanentă. Eforturile au fost dublate și de departamentul de HR, care a trimis periodic mesaje de încurajare și asigurare că oamenii se pot simți în siguranță în privința carierei lor, evidențiindu-se meritul lor uriaș în ceea ce privește rezultatele companiei, chiar și într-un an de pandemie.

„De-a lungul anilor, evenimentele precum team building sau petrecerea de Crăciun erau momente așteptate de colegii noștri, căci ne ajutau să consolidăm legături bazate pe încredere și să ne apropiem reciproc. În plus, era o provocare plăcută să găsim soluții care mai de care mai creative, astfel încât fiecare participant să aibă experiențe memorabile. Anul acesta, am mizat pe adaptarea evenimentelor în mediul online și diverse gesturi de apreciere față de munca echipelor noastre. Perioada de Crăciun rămâne una specială și, deși suntem departe unii de alții, am ținut să o sărbătorim împreună în mediul online.

În ceea ce privește modul de lucru, care în cazul companiei noastre s-a desfășurat aproape în exclusivitate de acasă, ne-am încurajat colegii să ne trimită constant sugestii și idei de îmbunătățire a modului de lucru, să ne spună ce dificultăți resimt, astfel încât să le putem remedia, iar ei să știe că sunt în siguranță.

Pe termen mediu, menținem ca prioritate alinierea obiectivelor companiei cu cele ale angajaților, suntem în continuare interesați să cultivăm implicarea colegilor noștri, punem accentul pe colaborare și pe menținerea unei comunități interne, în care fiecare om să se simtă apreciat și motivat”, a declarat Karina Tătui, HR manager EXE Software.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
pavel palcu   special arad jpg
image
image
image
image
image
image
scriitorul jpeg
blocuri bucuresti 1024x580 jpg
italia roma 1024x682 jpg
Daci infatisati pe columna lui Traian foto wikimedia commons jpg
Castraveți din grădina lui Dragoș Pătraru Sursa Facebook
download jpg
hannah gutierrez X jpg
molly peggy profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net