Vladimir Putin are o avere secretă de 183 miliarde de euro, sumă care îl face cel mai bogat om din lume. Se pare că liderul de la Kremlin îl întrece și pe șeful Microsoft, Bill Gates. Cei care fac aceste afirmații sunt foștii angajați ai Kremlinului, dar acuzațiile lor sunt susținute de o serie de oficiali din Statele Unite ale Americii.


Oficial, Bill Gates este cel mai bogat om de pe planetă, cu o avere de aproximativ 72 de miliarde de euro. Deși susține că face 92.000 de euro pe an, se pare că Putin are în mânecă un sistem complex care îl ajută să-și ascundă adevărata avere, potrivit tabloidului britanic The Sun. Se pare că Vladimir Putin și-a construit o avere uriașă pe căi corupte și cu ajutorul unor investiții în afaceri secrete. Aceste detalii au ieșit la iveală după ce patronul echipei Chelsea Roman Abramovich i-ar fi dat lui Putin un iaht luxos, numit Olympia, în valoare de 32 milioane de euro. Iahtul ar fi fost întreținut din taxele plătite de cetățenii ruși. 

Dmitry Skarga, fost angajat la Kremlin, susține că a supravegheat personal această afacere murdară. El a declarat, într-un interviu acordat BBC, că iahtul a fost „dat unei companii offshore, dar proprietarul este, de fapt, Putin”. Totodată, el susține că iahtul a fost întreținut în totalitate din bugetul țării.

Avocații lui Abramovich au negat aceste acuzații, spunând că sunt doar niște speculații nefondate. De asemenea, Kremlinul a declarat că aceste afirmații nu sunt demne de un răspuns. Cu toate acestea, Adam Szubin, un oficial al Trezoariei SUA, susține că a crezut dintotdeauna că Putin este corupt și că statul american este conștient de corupția liderului de la Kremlin „de foarte mulți ani”.

Estimările averii lui Putin variază între 36 miliarde de euro- după cum se arată într-un raport al CIA făcut din 2007-până la 183 de miliarde de euro, estimare făcută de fondatorul Hermitage Capitale Management, Bill Browder. Pe lângă iahtul Olympia, Putin ar mai deține un palat pe coasta Rusiei la Marea Neagră, în valoare de 919 milioane de euro, și o colecție de ceasuri care ar valora cel puțin 600 milioane de euro.

 

 

 

 

Loading...