Raport OMS: Tulpina indiană Covid-19 a ajuns în Europa, America și Asia

Ultima actualizare:

    În India a crescut dramatic numărul infectărilor și cel al deceselor provocate de infecția cu noua tulpină indiană Covid-19Sursa foto: EPA/EFE
În India a crescut dramatic numărul infectărilor și cel al deceselor provocate de infecția cu noua tulpină indiană Covid-19Sursa foto: EPA/EFE

Tulpina indiană Covid -19 a fost depistată în „cel puțin 17 țări”, printre care se numără și state europene, a anunţat, marţi, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Potrivit OMS, varianta indiană a coronavirusului, denumită  B.1.617, a fost detectată în peste 1.200 de secvenţe de genom, în "cel puţin 17 ţări",  scrie AFP. „Majoritatea secvenţelor descărcate în baza de date GISAID provin din India, Regatul Unit, SUA şi Singapore", a spus OMS în actualizarea săptămânală a pandemiei, transmite agerpres. În ultimele zile, varianta a fost semnalată, de asemenea, în mai multe ţări europene (Belgia, Elveţia, Grecia, Italia).

Potrivit OMS, tulpina indiană Covid are o rată de creştere mai mare decât alte variante care circulă în India, sugerând o contagiozitate mai mare. OMS a clasificat recent această variantă ca "variantă de interes", şi nu ca "variantă preocupantă". Or, acest ultim nume ar indica faptul că varianta este mai periculoasă (o contagiozitate mai mare, mai letală şi capabilă să scape imunizărilor vaccinale).

Cauzele apariției noii tulpini indiene 

Tulpina indiană covid-19 ar fi apărut din cauza nerespectării restricţiilor sanitare şi din cauza adunărilor în masă. Organizaţia a subliniat în continuare că alte variante aflate în circulaţie în prezent sunt, de asemenea, extrem de contagioase, dar combinaţia acestor doi factori "poate juca un rol în resurgenţa cazurilor" în India.

India se confruntă cu o explozie de cazuri, depăşind luni un record mondial de 352.991 de noi contaminări şi un record naţional de 2.812 decese, ridicând la 147,7 milioane numărul total de cazuri la nivel mondial.

"Cercetări suplimentare" mai ales cu privire la contagiozitatea, severitatea şi riscul reinfectării cu varianta indiană "sunt necesare urgent" pentru a înţelege rolul pe care îl joacă în criza sanitară din India, scrie Agerpres.

În India, oamenii mor pe străzi sau la ușile spitalelor

Situaţia în India, unde pandemia COVID-19 a atins o gravitate fără precedent, este ”mai mult decât sfâşietoare”, a declarat, luni, la o conferinţă de presă directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, care a atras atenţia cât de importantă este vaccinarea. „OMS face tot ce poate, furnizând (Indiei) materiale şi echipamente esenţiale, în special mii de concentratoare de oxigen, spitale de campanie mobile prefabricate şi materiale de laborator”, a adăugat Tedros, după ce varianta indiană a coronavirusului a creat haos în această ţară cu peste 1,3 miliarde de locuitori, căreia numeroase ţări au anunţat că îi vor oferi ajutoare sanitare de urgenţă.

India a înregistrat duminică un record mondial de aproape 350.000 de cazuri de COVID-19 într-o singură zi. În capitala New Delhi martorii descriu culoare de spitale pline cu paturi şi tărgi şi familii implorând în zadar să li se dea apropiaţilor oxigen sau să fie internaţi, unii murind la uşa spitalelor.

”Niciodată până acum importanţa vaccinării nu a fost atât de evidentă”, a subliniat directorul general al OMS. Colapsul sistemului sanitar indian este parţial atribuit noii variante a coronavirusului SARS-CoV-2, denumită B.1.617, detectată iniţial în octombrie în vestul Indiei. Ea este descrisă drept ”dublu mutantă”, întrucât are două mutaţii preocupante la nivelul proteinei spike prin care coronavirusul se ataşează de celulele umane.

Prima mutaţie, E484Q, este apropiată de cea deja observată la variantele coronavirusului sud-africană şi braziliană (E484K), suspectată că reduce eficacitatea vaccinurilor anti-COVID-19 existente şi sporeşte riscul de reinfectare. A doua mutaţie, L452R, este de asemenea prezentă la varianta descoperită în California şi ea ar putea antrena creşterea transmiterii virusului. Este prima dată când aceste mutaţii sunt detectate împreună la o variantă ce are o răspândire semnificativă.

CITEȘTE ȘITotul despre tulpina indiană Covid-19. De ce este „dublu mutantă” și cum a apărut

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net