Regina Elisabeta a II-a, aniversată în condiții de izolare! Cum a arătat ceremonia marcării a 94 de ani

Ultima actualizare:

    Regina Elisabeta a II-a a fost sărbătorită oficial prin ceremonia „Trooping the Colour”Foto: Getty Images
Regina Elisabeta a II-a a fost sărbătorită oficial prin ceremonia „Trooping the Colour”Foto: Getty Images

Ziua de naștere a Reginei Marii Britanii a fost aniversată sâmbătă, 13 iunie, printr-o ceremonie militară restrânsă, adaptată condițiilor de izolare. Deși se credea inițial că pandemia de coronavirus va afecta festivitățile, ducând spre anularea lor, măsurile mai lejere de relaxare din ultima perioadă au permis ca celebra „Trooping the Colour” să aibă loc.

Cea dea 94-a aniversare a reginei Elisabeta a II-a a fost marcată sâmbătă printr-o versiune redusă a ceremonialului militar tradiţional „Trooping the Colour” la castelul regal Windsor, nu în centrul Londrei. Totuși, au fost în continuare  mii de oameni în public, ca de obicei, relatează AFP.Deși ziua de naștere a Suveranei are loc în data de 21 aprilie, conform tradiției, aceasta mai sărbătorește încă o dată evenimentul, în a doua sâmbăta din luna iunie, zi care a fost desemnată ca fiind „Ziua de naștere oficială a Reginei”, și care se serbează printr-o ceremonie denumită „Trooping the Colour ( Salutul culorilor)”, atunci când are loc o ceremonie militară grandioasă.

Contextul fiind unul special de această dată însă, le-a impus gărzilor galeze să defileze păstrând tot timpul o distanţă de doi metri între soldaţi, conform normelor de evitare a contaminării cu coronavirus.

Regina şi soţul ei, prinţul Philip, care a împlinit miercuri 99 de ani, sunt izolaţi la castelul Windsor din martie, din cauza vârstelor lor înaintate, care îi încadrează în categoria cea mai vulnerabilă la COVID-19. Ceremonialul „Trooping the Colour” datează din secolul al 18-lea, iar denumirea sa se referă la transmiterea drapelului regimentului şi purtarea lui prin rândurile soldaţilor. Ziua de naștere a Reginei este sărbătorită, de regulă, și prin tragerea a 41 de salve de tun în Hyde Park, 21 de salve de tun în Windsor Great Park și 62 la Turnul Londrei. S-a stabilit ca ziua oficială să se organizează doar sâmbăta, pentru a putea participa câți mai mulți oameni.

Festivitatea a fost, de data aceasta, una restrânsă
Festivitatea a fost, de data aceasta, una restrânsă
image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net