Româncă din Japonia, acuzată că și-ar fi sufocat fetița cu o pernă

Ultima actualizare:

Dramă! În vârstă de 34 de ani, o româncă stabilită în Japonia este acuzată că şi-ar fi ucis propriul copil - o fetiţă în vârstă de un an şi cinci luni. Crima șocantă a fost descoperită chiar de soţul femeii, când a ajuns acasă şi a găsit-o pe micuţă fără suflare.

Poliția din Fukoka a arestat-o pe Diana E., suspectată că şi-ar fi ucis marți fiica, pe Yuria T., prin sufocare cu o pernă, anunță stiridiaspora.ro. Soțul Dianei a găsit-o pe Yuria inconştientă, în dormitorul ei, şi a sunat de urgenţă la ambulanţă. Românca nu era acasă în momentul respectiv, întorcându-se câteva ore mai târziu. Copila a fost dusă la spital, dar medicii au declarat-o moartă.Potrivit anchetatorilor, n-au fost găsite semne e violenţă pe corpul Yuriei. Femeia ar fi recunoscut fapta înainte de a fi arestată, dar după reţinere a refuzat să mai discute cu anchetatorii.

image
image
image
image
image
image
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
Infographic 02 png
fond postasi 2 1698256806 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net