România a evacuat cinci afgani din Kabul: un student cu bursă în România şi doi jurnalişti

Ultima actualizare:

    foto: Twitter
foto: Twitter

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că un număr de cinci cetăţeni afgani din categoriile vulnerabile - un student cu bursă în România şi doi jurnalişti împreună cu membri de familie - au fost evacuaţi din Kabul în urma demersurilor Celulei de criză interinstituţionale şi se află în siguranţă în afara teritoriului afgan.

Potrivit MAE, Celula de criză interinstituţională a făcut în continuare demersuri susţinute pentru evacuarea cetăţenilor afgani foşti colaboratori ai trupelor române şi ai organizaţiilor internaţionale, studenţi cu burse în România, categorii vulnerabile precum jurnalişti, activişti pentru drepturile omului, magistraţi şi a unor membri de familie ai acestora.

Aceste demersuri se desfăşoară într-un context de securitate extrem de complex, volatil şi impredictibil, marcat de evoluţii negative în continuă deteriorare ale situaţiei din teren, inclusiv atentatele teroriste din 26 august. Autoritățile române le-au emis documente care atestă protecția statului nostru, iar aceștia au ajuns cu bine în afara țării lor.

Conform sursei citate, Celula de criză interinstituţională a continuat să lucreze, în regim de permanenţă, pentru gestionarea situaţiei cetăţenilor afgani din categoriile menţionate, informează news.ro.

9 cetățeni români nu doresc să fie evacuați

În acest context, MAE a precizat că, din raţiuni umanitare şi pe baza unor liste nominale şi a parcurgerii procedurilor necesare de verificare şi validare, autorităţile române sprijină evacuarea fără a mai fi necesară obţinerea în prealabil a unei vize. Până acum, începând cu 13 august, au fost evacuați, prin diverse modalități, toți cetățenii români care și-au exprimat această opțiune, 49 la număr. În acelaşi timp, Celula de criză interinstituţională continuă să menţină legătura cu cei nouă cetăţeni români care se află încă pe teritoriul afgan şi care au informat autorităţile române din Celula de criză că nu doresc să fie evacuaţi.

Parteneri

image
image
image
image
image
image
Valea Cernei și Cernișoarei, după inundatii  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (90) jpg
ungaria romania colaj pexels jpg
Gustav Klimt Immersive Experience Gold in Motion 2 jpg
cafea jpg
renovare apartament jpg
WhatsApp Image 2024 04 24 at 10 52 03 jpeg
bucuria 1536x1024 jpg
atena praf saharian jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net