Admiratorii familiei regale britanice și jurnaliștii englezi „vânează” de mult timp confirmarea intenției Prințului Harry de a o cere în căsătorie pe Meghan Markle. De această dată, o prietenă apropiată a prințului a dezvăluit accidental o informație care până acum era relativ incertă.


Kirstie Ennis, o fostă pușcașă marină din armata Statelor Unite, care îl cunoaște foarte bine pe Harry de cinci ani, a confirmat faptul că nunta dintre el și frumoasa actriță se întrevede la orizont, întrucât, prințul o va cere în curând de soție, relatează Daily Star.

Kirstie l-a întâlnit pe Prințul Harry în cadrul unui eveniment caritabil, în urmă cu cinci ani, după ce și-a pierdut un picior. De atunci, ea și Harry au rămas prieteni apropiați. într-un interviu, Kirstie a dezvăluit accidental că cererea în căsătorie este o certitudine. Întrebată dacă poate să ofere mai multe informații, Kirstie s-a resemnat și a preferat să nu spună mai mult decât ar trebui.

kirstie.jpg

printul harry prietena
Kirstie îl cunoaște pe Prințul Harry de cinci ani
Foto: Getty

„Nu cred că sunt îngrijorată cu privire la nuntă. Sunt îngrijorată cu privire la petrecerea de după ceremonia de căsătorie”, a mărturisit Kirstie, dar apoi a preferat să nu ofere mai multe comentarii referitoare la Harry. Apropiații prințului sunt convinși că acesta urmează să îi facă marea propunere iubitei sale înainte de ziua lui de naștere, care este în luna septembrie.

Loading...