SpaceX. Americanii scriu istorie. Ce trebuie să știi despre misiunea spațială Demo-2

Ultima actualizare:
Astronautul Robert Behnken are 49 de ani
Astronautul Robert Behnken are 49 de ani

În plină pandemie de coronavirus, americanii nu pierd deloc vremea. Compania SpaceX a lui Elon Musk, în colaborare cu NASA, trimite sâmbătă, 30 mai, pe Stația Spațială Internațională, doi astronauți. Misiunea, care a fost amânată miercuri din cauza vremii nefavorabile, se numește Demo-2. Iată tot ce trebuie să știi despre despre racheta Falcon 9, capsula spațială Crew Dragon și echipaj.

Ce este SpaceX?

Space Exploration Technologies Corporation, cunoscută ca SpaceX, este o ompanie privată din Statele Unite ale Americii dedicată realizării de vehicule pentru transport în spațiul cosmic, fondată de către antreprenorul Elon Musk, co-fondatorul companiei Paypal.

Domeniul primar de lucru al companiei este proiectarea, realizarea și dezvoltarea de vehicule spațiale de lansare parțial sau total refolosibile, așa cum sunt Falcon 1 și Falcon 9, respectiv seria de capsule spațiale numite Dragon, potrivit Wikipedia.

La 28 septembrie 2008, după trei încercări anterioare nereușite, SpaceX a reușit să lanseze pe orbita stabilă primul său vehicul cosmic purtat de racheta purtătoare Falcon 1, care este un concept 100% original al companiei. Este o realizare tehnică remarcabilă, întrucât compania este în întregime privată, spre deosebire de NASA, ESA sau alte organizații similare, care sunt agenții guvernamentale sau multi-guvernamentale.

Astronautul Douglas Hurley este un veteran al misiunilor spațiale NASA
Astronautul Douglas Hurley este un veteran al misiunilor spațiale NASA

Capsula Crew Dragon va călători 19 ore până la destinație

În 2016 NASA a ales SpaceX drept una dintre cele două companii private (Boeing este cea de-a doua) care vor prelua sarcina de a asigura transportul astronauţilor spre şi dinspre ISS (Stația Spațială Internațională), potrivit Digi24. Capsula Crew Dragon are capacitatea de a transporta 4 astronauţi, dar, în caz de nevoie, poate transporta până la 7 astronauţi. Această capsulă este lansată în spaţiu prin intermediul unei rachete Falcon 9, construită tot de compania lui Elon Musk.

În cadrul misiunii Demo-2, capsula Crew Dragon va ajunge la staţia spaţială la aproximativ 19 ore după lansare. După aprinderea motoarelor, capsula Crew Dragon va ave anevoie de 12 minute pentru a se poziţiona pe orbita sa iniţială. Prima treaptă a rachetei Falcon 9 va ateriza în mod controlat pe o barjă cu pilot automat din Atlantic, urmând să fie reutilizată. Apoi, Crew Dragon va petrece aproximativ 12 ore urmărind staţia orbitală, mărindu-şi gradual orbita până la altitudinea de 400 de kilometri unde se află laboratorul spaţial.

NASA şi SpaceX nu au dat publicităţii o dată exactă pentru revenirea pe Pământ a capsulei Crew Dragon şi încheierea misiunii Demo-2. Se ştie însă că misiunea va dura cel puţin o lună şi cel mult 4 luni. Un lucru este însă sigur. Capsula Crew Dragon este dotată cu panouri solare care pot funcţiona în condiţii optime doar 119 zile în spaţiu. Astfel, dacă totul merge perfect, misiunea se va încheia cu siguranţă undeva în cursul toamnei.

Cine sunt cei doi astronauți care pleacă în misiune

Misiunea Demo-2 are un echipaj format din doar doi astronauţi. Bob Behnken şi Doug Hurley sunt veterani ai corpului NASA de astronauţi, fiecare cu câte două misiuni spaţiale în CV. Behnken va fi comandantul de operaţiuni comune al misiunii, în timp ce Hurley a fost desemnat comandantul capsulei Crew Dragon.

Costumele celor doi astronauți americani au fost testate, înainte, în spațiu
Costumele celor doi astronauți americani au fost testate, înainte, în spațiu

Robert Behnken, astonaut șef la NASA

Robert "Bob" L. Behnken, 49 de ani, a participat la două misiuni pe Staţia Spaţială Internaţională şi a ocupat funcţia de Astronaut Şef la NASA din 2012 până în 2015. Prima sa misiune a fost STS-123, pentru transportul în spaţiu a modulului laborator Kibo, produs de Japonia şi anexat staţiei orbitale în 2008. A doua sa misiune în spaţiu a fost STS-130, desfăşurată cu naveta spaţială Endeavour în scopul transportării la ISS a modulului Tranquility. Behnken a desfăşurat cu succes 6 ieşiri autonome în spaţiu şi a petrecut în spaţiu 29 de zile. Născut la St. Ann, Missouri, Behnken este colonel al U.S. Air Force şi pilot de încercare cu un doctorat obţinut la Caltech în inginerie mecanică. El s-a alăturat corpului de astronauţi al NASA în iulie 2000 şi este căsătorit cu Megan McArthur (tot astronaut al NASA). Cei doi au împreună un băiat.

Costumele de astrounaut au fost concepute de designerul care a gândit celebrul costum Iron Man
Costumele de astrounaut au fost concepute de designerul care a gândit celebrul costum Iron Man

Douglas Hurley, pilot de încercare în marina americană

Douglas G. Hurley, 53 de ani, este un colonel în rezervă al U.S. Marine Corps care s-a alăturat astronauţilor NASA în 2000, fiind coleg de promoţie cu Behnken. Hurley a participat la două misiuni - misiunea STS-127 pe naveta Endeavour în 2009 şi respectiv STS-135 pe naveta Atlantis în 2011. Ambele misiuni au avut ca principal obiectiv aprovizionarea staţiei orbitale. Cea de-a doua misiunea a lui Hurley a fost şi ultima desfăşurată cu navetele spaţiale înainte de scoaterea lor din uz. Hurley este originar din Apalachin, New York şi a fost pilot şi pilot de încercare în cadrul U.S. Marine Corp. Are o diplomă în inginerie civilă de la Universitatea Tulane din Louisiana şi este căsătorit tot cu o colegă astronaut, Karen Nyberg. Împreună au un fiu. Hurley a petrecut 27 de zile în spaţiu.

Capsula Crew Dragon este echipată cu cea mai înaltă tehnologie care există în zilele noastre
Capsula Crew Dragon este echipată cu cea mai înaltă tehnologie care există în zilele noastre

Costumele de astronaut realizate de o vedetă de la Hollywood

Noile costume albe ce vor fi purtate de astronauţii Bob Behnken şi Doug Hurley sunt complet diferite de costumele portocalii cu care se echipau astronauţii în era navetelor spaţiale construite de NASA. Aceste costume sunt nişte combinezoane dintr-o singură bucată, ce lasă o libertate de mişcare mult mai mare faţă de costumele voluminoase folosite anterior. De fapt, aspectul acestor noi costume este atât de "SF" prin comparaţie cu ce eram obişnuiţi încât, după prezentarea lor în 2018, Elon Musk a postat personal câteva mesaje pe Instagram pentru a-i linişti pe utilizatorii îngrijoraţi că aceste costume nu le vor asigura astronauţilor protecţia de care au nevoie. "Funcţionează, în mod clar, foarte bine. Poţi să intri în camera de vid purtând un astfel de model şi totul este bine", scria Musk.


    Costumele de astrounaut au fost concepute de designerul care a gândit celebrul costum Iron Man Sursa foto: newsweek.com
Costumele de astrounaut au fost concepute de designerul care a gândit celebrul costum Iron Man Sursa foto: newsweek.com

Designerul acestor costume este nimeni altul decât legendarul realizator de costume de la Hollywood Jose Fernandez, care a conceput costumele unor filme precum "Wonder Woman", "Wolverine", „Iron Man”, "Batman vs. Superman" sau "Captain America: Civil War." "Costumele sunt verificate să nu existe scurgeri şi să fie perfect etanşe, este verificat sistemul de comunicaţii încorporat, şi în general, echipa se asigură că totul este în stare perfectă de funcţionare până la plecarea în misiune", a susţinut astronautul Hurley.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net