Studiu. Decesele provocate de COVID-19 în rândul copiilor, extrem de rare

Ultima actualizare:

    Decesele în rândul copiilor - cu vârsta cuprinsă între trei zile şi 18 ani - sunt extrem de rarefoto: Shutterstock
Decesele în rândul copiilor - cu vârsta cuprinsă între trei zile şi 18 ani - sunt extrem de rarefoto: Shutterstock

Numărul morţilor din cauza COVID-19 în lume se apropie de 490.000, relatează AFP, care prezintă noi bilanţuri, noi măsuri, ultimele evoluţii ale pandemiei în lume, dar și un studiu care arată că boala rămâne benignă la copii.

Decesele provocate de COVID-19 în rândul copiilor sunt extrem de rare şi apar în mai puţin de 1% din cazuri, deoarece boala rămâne esenţial benignă la aceştia, confirmă un studiu european, potrivit AFP, citat de News.ro.

Optzeci şi două de unităţi medicale au participat la acest prim studiu european pe copii şi adolescenţi (cu vârste cuprinse între trei zile şi mai puţin de 18 ani), publicat în revista de specialitate The Lancet Child & Adolescent Health.

Condus de experţi din Marea Britanie, Austria şi Spania, studiul a arătat că dintre cei circa 600 de copii sub vârsta de 18 ani infectaţi cu noul coronavirus, doar un sfert aveau afecţiuni medicale preexistente. Această proporţie este scăzută prin comparaţie cu cea de adulţi cu comorbidităţi (patologii), în general mult mai mare în studii, notează autorii, potrivit Agerpres.

Citește și:

Misterul virusului ucigaș. De ce coronavirusul îi ocolește pe copii

Kitul de urgență pe care să-l ai în casă dacă te infectezi cu coronavirus

Dintre cei 582 de pacienţi studiaţi, depistaţi pozitivi la testul virologic (RT-PCR), doar patru au murit, toţi cu vârsta de peste 10 ani, dintre care doi sufereau de probleme medicale preexistente. O proporţie mică, dar notabilă, a dezvoltat o formă gravă care a necesitat tratament la terapie intensivă (8% sau 48 de cazuri din 582). Studiul, bazat pe cifrele oferite de spitale, nu include cazurile uşoare, care nu au avut nevoie de asistenţă sau de medic.

Pe de altă parte, peste 90 de copii, sau 16%, nu au prezentat niciun simptom asociat noului coronavirus. Adevărata rată a letalităţii la copii este probabil net mai mică celei observate în studiu, notează autorii acestuia.

„Copiii la care au fost depistaţi viruşi suplimentari în căile respiratorii în acelaşi timp cu SARS-CoV-2 erau mai susceptibili să fie internaţi la terapie intensivă. Acest lucru ar putea avea implicaţii importante pentru viitorul sezon de iarnă, când răcelile şi gripa devin mai frecvente”, remarca unul dintre autoarele studiului, dr. Begona Santiago Garcia, de la spitalul universitar Gregorio Maranon din Madrid.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net