Țara unde se află cea mai mare seră de cannabis din Europa! Totul e legal

Ultima actualizare:

    Cea mai mare seră de cannabis din lume se află într-o țară europeanăFoto: Getty
Cea mai mare seră de cannabis din lume se află într-o țară europeanăFoto: Getty

Nu peste tot în lume anumite droguri sunt interzise prin lege! Tât timp cât este permis consumul acelor droguri „ușoare” și în mod „responsabil”. Dintre toate statele, puțini s-ar aștepta că o țară europeană să găzduiască una dintre cele mai mari sere de cannabis din lume.

Acest stat este Elveția, țara unde e puțin probabil să mai poată fi impusă vreo interdicție prin lege cu privire la cannabis, având în vedere că la doar șase ani după ce consumul de marijuana „ușoară” a fost legalizat, vânzările au crescut spectaculors, precizează Daily Star.

Producătorul KannaSwiss are în jur de 3.000 de exemplare de cannabis pe care le crește într-o seră gigantică ce consumă cantități uriașe de energie electrică. Facturile la curent se ridică lunar la aproape 14.000 de euro, dar profitul este suficient de mare cât să acopere cheltuielile.


    Producția de cannabis a adus Elveției un plus economieiFoto: Getty
Producția de cannabis a adus Elveției un plus economieiFoto: Getty

Kanna Swiss aprovizionează 140 de magazine care vând legal marijuana „ușoară”. Pentru elvețieni, consumul de marijuana este similar cu cel de alcool atât timp cât este responsabil. Drogul vândut nu afectează corpul uman mai mult decât o fac câteva pahare cu vin. „Îți creează o stare de bine pentru că se răspândește la nivelul întregului corp, dar mintea ta rămâne complet limpede”, a precizat patronul KannaSwiss, Corso Serra di Cassano.

În Elveția, legalizarea consumului de cannabis de către adulți a fost legalizat în 2011, dar abia în anul următor s-a descoperit potențialul economic al acestei industrii.

image
image
image
image
image
image
Insomnie - lipsa somn - femeie in pat FOTO Shutterstock
jean hillard captura video jpg
barbat suparat jpg
toaleta freepik jpg
explozie petromidia jpg
Gratar FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
termometru freepik jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net