Theresa May a semnat „divorțul” de Uniunea Europeană. În doi ani, britanicii ies din UE!

Ultima actualizare:

    Acesta este momentul când Theresa May semnează scrisoarea prin care notifică Bruxelles de intenția Marii Britanii a părăsi Uniunea EuropeanăFoto: EPA
Acesta este momentul când Theresa May semnează scrisoarea prin care notifică Bruxelles de intenția Marii Britanii a părăsi Uniunea EuropeanăFoto: EPA

Momentul istoric de care ne temeam a sosit: Uniunea Europeană și Marea Britanie încep procedurile „divorțului”. Theresa May, premierul Marii Britanii, a semnat deja scrisoarea prin care invocă prevederile articolului 50 din Tratatul de la Lisabona și pe care i-o va înmâna lui Donald Tusk, președintele Consiliului European. Practic, ea va îndeplini formalitatea care va declanșa Brexitul.

La 10 luni de la rezultatul referendumului pentru Brexit, Theresa May face apel la poporul britanic pentru a fi unit înainte de a activa clauza Articolului 50 care pornește procedura prin care Marea Britanie va ieși din Uniunea Europeană. Scrisoarea semnată de Theresa May va fi trimisă președintelui Consiliului European la ora locală 12:30.

Premierul britanic va susține o declarație la Palatul Westminster în fața camerelor reunite ale Parlamentului, declarație ce va consființi începutul procedurii de desprindere de Uniunea Europeană. Prin discursul său, Theresa May va încerca o reconciliere a populației, în condițiile în care tabăra pro-Brexit a câștigat la mustață, 51.9% vs 48.2%.  

Calendarul ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană

  • 29 martie: Theresa May activează clauza articolului 50 printr-o scrisoare adresată președintelui Consiliului UE Donald Tusk, pornind numărătoarea inversă până la oficializarea desprinderii. Toată procedura, odată pornită, este ireversibilă și trebuie să se desfășoare în limita a 2 ani
  • 31 martie: Donald Tusk îi va înmâna Theresey May răspunsul celorlalte state membre ale Uniunii
  • 29 aprilie: Un summit de urgență al liderilor UE va fi organizat la Bruxelles pentru a-l mandata pe Michel Barnier drept oficialul UE care va negocia discuțiile privind Brexitul
  • Luna mai: Michel Barnier va trasa liniile mari cu privire la mandatul său. Consiliul UE al Miniștrilor de Externe se va întruni pentru a semna mandatul lui Barinier
  • Luna mai / iunie: Negociatorii Brexitului și ai Uniunii Europene vor avea prima întâlnire
  • Octombrie 2018: Ambele părți vor dori să încheie negocierile cu șase luni înainte ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, atunci Camera Comunelor, Camera Lorzilor, Parlamentul European dar și alte parlamente naționale ale statelor care rămân în UE nu vor avea timpul necesar pentru a ratifica, prin vot, ieșirea Marii Britanii din UE
  • 29 martie 2019: Marea Britanie este nevoită să părăsească Uniunea Europeană la această dată. Există posibilitatea ca, printr-o decizie unanimă a celor 27 de state rămase în Uniune, împreună cu Marea Britanie, să prelungească termenul de 2 ani prevăzut în Tratatul de la Lisabona
image
image
image
image
image
image
vant puternic Inquam Photos jpg
Stație de metrou Tudor Arghezi. foto: Sever Gheorghe
iluzie optica jpg
Prințul William și Kate Middleton  foto   GettyImages jpg
hotel intercontinental jpg
Biserica medievală din Densus  Foto Daniel Guță (1) JPG
Palatul Parlamentului - Casa Poporului FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net