O tânără de doar 23 de ani a murit după ce a fost diagnosticată cu cancer de col uterin.


Familia a acuzat medicii că i s-a refuzat un test Papanicolau, care i-ar fi putut salva viaţa, relatează dailymail.co.uk.

Sorcha Glenn, din Marea Britanie, a primit teribila veste în septembrie 2013, iar un an mai târziu, în luna octombrie 2014, a decedat.

Cu două luni înainte de a fi diagnosticată cu această boală, tânăra a cerut să i se facă un test Papanicolau, deoarece în familia ei, mai multe femei muriseră din cauza cancerului de col uterin, dar Sorcha a fost refuzată de medic, motivul fiind, că acest test se face numai la împlinirea vârstei de 25 de ani, scrie Daily Mail.

S-a întors la medic în luna august 2013, ea acuzând dureri cumplite şi sângerări. Doar aşa, doctorul a acceptat să i se efectueze testul. Din păcate era prea târziu pentru Sorcha, iar odată cu sosirea rezultatelor, ea a fost şocată să descopere că avea cancer.

A urmat apoi o serie întreagă de chimioterapie şi radioterapie, dar nu au avut niciun rezultat pozitiv pentru aceasta, astfel că, în octombrie 2014 a fost anunţată că mai are foarte puţin de trăit.

Deşi era într-un stadiu avansat al bolii, Gleen s-a apucat să cumpere cadouri de Crăciun pentru familie şi prieteni, dorind să le facă tuturor o ultimă surpriză. Până în ultima zi, atunci când a murit pe braţele iubitului ei, ea le-a comunicat celor care le luase cadouri să nu le deschidă până în ziua de Crăciun.

Mama tineri, Christina, a declarat pentru jurnaliştii Daily Mail că nu ştie cum va fi ziua de Crăciun, cânv va fi nevoită să deschidă cadoul de la fiica sa: ''Încă nu am idee ce mi-a cumpărat. Era cel mai aşteptat moment al anului şi mi se rupe inima ştiind că ea nu va mai fi printre noi".

 

 

 

 

 

 

 
 
Loading...