Un elev a căzut de la balconul liceului și se află în stare gravă

Ultima actualizare:

    Un elev a căzut de la balconul unei școligoogle
Un elev a căzut de la balconul unei școligoogle

Un tânăr a căzut de la balconul școlii în care acesta era elev. Autoritățile au fost sesizate miercuri, 10 mai, în jurul orei 9:00 și s-au grăbit să ducă adolescentul la spital. Starea acestuia este necunoscută, însă se crede că ar avea fracturi serioase.

Tânărul în vârstă de 18 ani a căzut miercuri dimineața, 10 mai, de la balconul ”New Charter Academy” din Ashton, Tameside, potrivit celor de la Manchester Evening News. Autoritățile au ajuns imediat la fața locului și l-au transportat la spital, însă starea lui este destul de gravă.

”Poliția a fost sunată în jurul orei 9 dimineața de către conducerea școlii, spunându-i-se că un tânăr în vârstă de 18 ani se află în stare critică, după ce a căzut de la balcon. Acesta a fost transportat la spital de urgență”, a declarat un purtător de cuvânt, potrivit The Sun.

Autoritățile anchetează în acest moment natura incidentului și vor stabili dacă acesta a căzut în mod accidental sau a fost împins, cât și locul de unde acesta a căzut, pentru a decide cât de sigur este balconul.

”Cu durere vă anunțăm că un student a fost dus la spital de urgență, în urma unui accident produs în această dimineață. Cooperăm cu autoritățile pentru a stabili natura incidentului. Toate gândurile și rugăciunile sunt alături de familia acestuia și vom face tot ce ne stă în putiință să-i ajutăm și sprijini pe parcursul acestor momente grele. Școala rămâne deschisă, nefiind niciun risc pentru studenți

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Anca Ababneh Dumitrovici  jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net