Un vaccin pentru coronavirus, gata pentru primele teste. Va fi disponibil peste 18 luni

Ultima actualizare:

    Un vaccin produs de compania Moderna va fi testat în curând Foto: pixabay.com
Un vaccin produs de compania Moderna va fi testat în curând Foto: pixabay.com

Firma americană de biotehnologie Moderna a trimis un vaccin experimental pentru Covid-19 cercetătorilor guvernului Statelor Unite, la numai şase săptămâni după ce a început să lucreze la imunizare, relatează CNN.

Coronavirusul s-a extins, iar mai multe cazuri au fost deja confirmate şi în ţări europene, printre care Italia, Spania, Austria şi Germania. Principalul focar de infecţie din Europa este reprezentat de Italia, unde au fost înregistrate peste 300 de cazuri de infestări, iar 11 oameni şi-au pierdut viaţa. În aceste condiţii, găsirea unei soluţii care să oprească răspândirea şi să stopeze dezvoltarea virusului este esenţială. 

Firma americană Moderna a anunţat luni că primul set din noul vaccin, numit mRNA-1273, a fost trimis la National Institute of Allergy and Infectious Diseases (NIAID). Moderna a anunţat că primele fiole cu vaccinul experimental vor fi folosite într-un studiu de Faza 1 în Statele Unite, fază care implică de obicei testarea unui vaccin pe un număr mic de oameni sănătoşi.

Directorul NIAID, Anthony Fauci, a declarat că un test clinic ar putea începe la sfârşitul lunii aprilie, acesta fiind primul pas pentru producerea unui vaccin disponibil pentru a fi utilizat.

Oficiali din sectorul sănătăţii şi companii farmaceutice din jurul lumii lucrează în ritm rapid pentru a identifica tratamente sau un vaccin pentru a ajuta lupta cu virusul care a infectat peste 80.000 de oameni la nivel mondial.

Vaccinul, disponibil în cel puţin 18 luni de la fabricare 

Fauci a declarat anterior la CNN că cercetătorii ar putea accelera procesul de aprobare a vaccinului, în urma succesului testului de laborator. Dar chiar şi dacă cercetătorii vor lucra în ritm rapid, de urgenţă, vaccinul nu va fi disponibil pentru utilizare în următoarele 18 luni, a declarat marţi Fauci.

Moderna nu este singurul producător de medicamente care speră să găsească o imunizare pentru virus.

Mai mulţi giganţi famaceutici se luptă să găsească un remediu 

Giganţii farmaceutici Johnson & Johnson şi GlaxoSmithKline lucrează la vaccinuri, ca şi cercetători ai guvernului american, inclusiv unii ai NIAID.

Acţiunile companiei Gilead au crescut luni cu 5%, după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că unul dintre medicamentele sale, remdesivir, dă semne că ar ajuta la tratarii bolii provocate de coronavirus.

În timp ce vaccinul experimental dezvoltat de Moderna nu are încă eficacitatea dovedită, viteza cu care a fost creat reprezintă un progres.

Potrivit Moderna, vaccinul a fost dezvoltat în 42 de zile, dipă ce compania a obţinut informaţii genetice despre coronavirus.

Prin comparaţie, cercetătorii au avut nevoie de circa 20 de luni pentru a începe testele pe oameni pentru vaccinul destinat SARS, un coronavirus mai vechi, potrivit unui articol scris de Fauci.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tractorul brasov jpg
image
image
image
image
image
image
drapel steag romania revolutie fara stema foto sutterstock
Au furat 13 tone de masline in Spania jpg
trusa prim ajutor jpg
focveg jpg
al treilea razboi mondial profetii jpeg
Pestera Lacului Verde jpeg
ardei jpeg
magazin lidl jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net