Unde şi-a făcut Vladmir Putin vacanţa

Ultima actualizare:
Vladimir Putin a preferat drumeţiile în vacanţă
Vladimir Putin a preferat drumeţiile în vacanţă

Anul acesta, preşedintele rus Vladmir Putin a ales să-şi petreacă vacanţa de vară în munţii Siberiei. Liderul de la Kremin a fost pozat culegând ciupercuțe, vânând și cocoțându-se pe piscuri pentru a admira priveliștea.

Vladmir Putin a arătat lumii cum şi-a petrecut vacanţa, cum face de obicei. De astă dată, nu s-a mai pozat la bustul gol, expunându-şi muşchii de invidiat. Preşedintele rus, în vârstă de 65 de ani, ne-a arătat că şi-a cules ciuperci pentru cină, a făcut drumeţii pe cărări montante, a făcut plimbări pe luciul apelor în mici ambarcaţiuni în decoruri de basm. Unul dintre cei mai puternici oameni au ai planetei, preşedintele rus nu a ratat ocazia de a-şi arăta iscusimea de cunoscător până şi în privinţa ierbii! Vladimir Putin a preferat anul acesta Siberia ca destinaţie pentru vacanţa de vară.

Vladimir Putin a admirat peisajele de la înălţime în vacanţă
Vladimir Putin a admirat peisajele de la înălţime în vacanţă

Vladimir Putin s-a amuzat mult în vacanţă
Vladimir Putin s-a amuzat mult în vacanţă

Vladimir Putint s-a aventurat pe poteci grele printre stânci în vacanţă
Vladimir Putint s-a aventurat pe poteci grele printre stânci în vacanţă

Vladimir Putin s-a plimbat şi cu maşina în vacanţă
Vladimir Putin s-a plimbat şi cu maşina în vacanţă

Vladimir Putin a arătat că are cunoştinţe până şi despre iarbă în vacanţă
Vladimir Putin a arătat că are cunoştinţe până şi despre iarbă în vacanţă

Vladimir Putin a admirat priveliştea de vis cu ochelarii la ochi
Vladimir Putin a admirat priveliştea de vis cu ochelarii la ochi


    Vladimir Putin a admirat priveliştea de vis cu ochelarii la ochiFoto: Hepta
Vladimir Putin a admirat priveliştea de vis cu ochelarii la ochiFoto: Hepta

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net