Unu din 50 de oameni de pe planetă a contractat coronavirusul de la începutul pandemiei

Ultima actualizare:

    foto: Pixabay.com
foto: Pixabay.com

Aproximativ 150 de milioane de oameni din întreaga lume au fost diagnosticaţi cu Covid-19 de la descoperirea noului coronavirus, la finalul anului 2019, în China. Pan American Health Organization avertizează că pandemia nu se încheie, dimpotrivă, accelerează.

Până în prezent, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins, 149,24 de milioane de oameni din întreaga lume au fost contaminaţi cu SARS-CoV-2. Acest lucru înseamnă că aproximativ 1 din 50 de oameni de pe planetă a contractat coronavirusul.

Numărul infecţiilor la nivel global creşte în medie cu 800.000 pe zi. Bilanţul global al deceselor este de 3,14 milioane. „Această pandemie nu doar că nu s-a încheiat, dar accelerează”, a spus Carissa Etienne, şefa Organziaţiei Panamericane pentru Sănătate (PAHO). Ea a precizat că accesul echitabil la vaccinuri şi măsurile de prevenire a răspândirii infecţiei sunt cruciale în schimbarea situaţiei.

India este a doua cea mai afectată ţară din lume, după SUA

Potrivit unui studiu, un sfert dintre mexicani este posibil să fi fost expuşi la coronavirus până la finalul anului 2020, relatează AP, iar India se confruntă în prezent cu cea mai mare criză. În ultimele zile, aici au fost raportate constant vârfuri ale contaminărilor şi deceselor. Joi, India a înregistrat 379.257 de noi cazuri şi 3.645 de decese asociate, acestea fiind cele mai mari cifre zilnice de până acum.

India este a doua cea mai afectată ţară din lume, după SUA, înregistrând în total aproximativ 18,3 milioane de contaminări şi peste 204.000 de decese asociate. Hashtag-ul prin care este cerută demisia prim-ministrului Narendra Modi, #ResignModi, a fost blocat pentru scurt timp de Facebook, miercuri, astfel că peste 12.000 de mesaje critice la adresa guvernului şi a răspunsului la criza sanitară au fost ascunse.

SUA au înregistrat 32,2 milioane de cazuri de Covid-19 şi peste 574.300 de decese asociate. În campania de vaccinare, demarată în decembrie, au fost administrate în jur de 220 de milioane de doze. La nivel mondial, mai mult de 86,5 milioane de oameni au fost declaraţi vindecaţi.

Citește și:

Raport OMS: Tulpina indiană Covid-19 a ajuns în Europa, America și Asia

Un medicament experimental al Pfizer pentru tratarea Covid-19 ar putea fi disponibil la sfârşitul acestui an

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net