Vaticanul e cel mai mic stat independent din lume

Ultima actualizare:

    Bazilica Sfântul Petru, ce troneazî peste Piața cu același nume, este cea mai mare biserică din lumeFoto:Shutterstock
Bazilica Sfântul Petru, ce troneazî peste Piața cu același nume, este cea mai mare biserică din lumeFoto:Shutterstock

Așteptata vizită a Papei Francisc I în România, ce va avea loc în perioada 31 mai – 2 iunie, a adus din nou în atenția românilor Vaticanul și detalii legate de „locul de comandă” al Bisericii Catolice. Având numele oficial de Statul Cetății Vaticanului, el este cel mai mic stat independent din punct de vedere al suprafeței – 0,44 km pătrați - și al numărului de locuitori, aproximativ 800.

Papa Francisc I este cel de-al doilea Suveran Pontif, după Papa Ioan Paul al II-lea, în 1999, care ne vizitează țara. Este un prilej bun pentru a descoperi câteva lucruri interesante despre cel mai mic stat independent din lume, așa cum e considerat Vaticanul, dar cu o influență uriașă, fiind sediul prestigiului și puterii Bisericii Catolice. Întorcându-ne în istorie, în anul 326 prima biserică, bazilica lui Constantin cel Mare, a fost construită peste mormântul Sfântului Petru, care a fost înmormântat într-un cimitir obişnuit în acel loc, iar din acel moment zona a început să fie populată, dar în special de case de locuit legate de activitatea Apostolului lui Cristos. De altfel, Petru e considerat ca fiind și primul Papă din istorie, fiecare dintre cei care i-au succedat fiind considerat, la rându-i, urmaș al Sfântului Petru. Biserica ridicată la 326 a fost mărită, apoi avariată, restaurată, apoi jefuită și finalmente distrusă. În 1506, Papa Iulius al II-lea a luat decizia de a dărâma vechea bazilică pentru a ridica una nouă pe același loc. Cei mai buni arhitecți, sculptori, pictori ai Renașterii au lucrat, generație după generație, vreme de 120 de ani, timp în care s-au schimbat 20 de Papi, până la finalizarea Bisericii Sf. Petru, în 1626, când a fost sfințită de Papa Urban al VIII-lea. Cu o suprafață totală de peste 15.000 metri pătrați, basilica este cea mai mare biserică din lume, tronând majestuos în fața Pieții Sf. Petru ce reprezintă o bună parte din însuși teritoriul statului Vatican.

10 lucruri mai puțin știute despre Vatican

image
image
image
image
image
image
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net