Este sare de asediu în mai multe orașe americane. Manifestațiile violente au continuat și sâmbătă seară (30 mai), iar polițiștii au folosit gaze lacrimonege și grenade. Drept răspuns, protestatarii au incendiat mașinile oamenilor legii. Aceste proteste au loc după uciderea lui George Floyd, un bărbat de culoare neînarmat aflat în arestul poliției, de către un agent alb. Astfel de incidente sunt din ce în ce mai dese, iar de cele mai multe ori, polițiștii scapă fără să fie pedepsiți.


Incendii, gaze lacrimogene, gloanţe de cauciuc, aşa arată America acum. Oamenii cer dreptate în cazul morții afro-americanului George Floyd și își doresc ca brutalitatea poliției să înceteze. Poliţiştii au acţionat, sâmbătă seară, împotriva manifestanţilor care încălcau starea de asediu pe timpul nopţii la Minneapolis, folosind gaze lacrimogene şi grenade asurzitoare pentru a-i îndepărta pe protestatari de un comisariat, relatează news.ro.  Donald Trump a promis să "stopeze violenţa colectivă", după mai multe nopţi de revolte la Minneapolis, orașul în care a fost ucis George Floyd.

Mai multe orașe au declarat stare de asediu

În Minnesota, în nordul ţării, agenţii în ţinute speciale s-au confruntat cu manifestanţii care au încălcat interdicţia de a circula, îndepărtându-i cu fumigene şi grenade. Confruntări au avut loc şi la New York, Philadelphia, Los Angeles şi Atlanta, determinând autorităţile din LA şi Atlanta, precum şi cele din Miami şi Chicago, să anunţe la rândul lor stare de asediu. 

Donald Trump a declarat că revoltele îi dezonorează memoria lui George Floyd:  "Nu trebuie să lăsăm ca un mic grup de infractori şi de vandali să ne distrugă oraşel. Revoltele sunt ale unor grupuri de extremă stânga radicale şi în special "Antifa" (mişcare antifascistă). "

 
 
Loading...
Citeste tot despre: