„Mă dezbrăca şi apoi mă bătea”

Ultima actualizare:

Povestea ei a început frumos, s-a îndrăgostit la 20 de ani de Dorin, care avea 24 de ani, şi s-au căsătorit la scurt timp. „După ce am terminat liceul m-am angajat secretară la o firmă din Târgovişte şi în paralel urmam cursurile fără frecvenţă a unei facultăţi din Bucureşti. Când făceam nateva spre Bucureşti l-am cunoscut pe Dorin care locuia într-o comună lângă Târgovişte şi care făcea şi el o facultate la fără frecvenţă. La aproape doi ani ne-am căsătorit”, a povestit Maria.

Au făcut nuntă mare şi cu banii strânşi la nuntă şi cu ce le-au mai dat părinţii şi-au cumpărat un apartament în Târgovişte. „Nu locuisem niciodată împreună dar credeam că îl cunosc destul de bine. Imediat însă au început scandalurile”, a mai spus Maria.

Primul motiv de ceartă a fost tocmai apartamentul în care s-au mutat. „În loc să se bucure că nu stăteam în chirie el mi-a reproşat că părinţii lui au dat mai mulţi bani decât ai mei la apartament. Am ripostat şi i-am explicat că suntem de acum o familie, că nu putem face totul în proporţii egale pentru că suntem diferiţi dar că va veni şi rândul meu să dau mai mult în alte situaţii”, a povestit Maria.

După o palmă au urmat pumni în cap şi mâini rupte

La nici 4 luni de la căsătorie bărbatul a venit acasă şi a reînceput scandalul, de data aceasta însă a şi lovit-o. „Au fost două palme, era doar începutul, după asta au urmat pumni, lovituri în cap, ochi învineţiţi, mâini rupte”, a mai spus Maria. Femeia nici nu mai ştie care erau motivele pentru care soţul său o bătea.

„În primii ani de căsnicie mă bătea odată la câteva luni, de fiecare dată rămâneam cu impresia că am făcut ceva şi mă simţeam tot eu vinovată. Ciudat este că nici măcar nu bea, mă bătea lucid, acum sunt sigură că îi plăcea să mă bată, asta era de fapt motivul real al comportamentului său. Nu vorbeam cu nimeni iar când familia sau prietenii mă întrebau de ce sunt vânătă minţeam. Şi pe medici îi minţeam, am ajuns la spital de două ori cu mana ruptă”.„Viaţa mea ca femeie s-a încheiat”

 În ultimii ani de căsnicie, după ce se născuse feţiţa, bătăile erau mai dese. „Nu mai ştiu ce motive căuta, multe, dacă aduceam mai mulţi bani ca el nu era bine, dacă nu aduceam iar nu era bine, dacă vorbeam cu un coleg era gelos, dacă plângea copilul, dacă nu dormea copilul, orice era motiv pentru el”, a mai povestit Maria.

Citeşte pe adevarul.ro la ce umilinţe era supusă femeia

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Ioana Ancuţa Popoviciu judecatoare accident 2 Mai jpeg
Hotelul de Gheata Balea Lac jpeg
seva mesteacan
profit record banci jpg
Grasime abdominala_shutterstock 1015212598 jpg
alexandru moruzi (2) jpg
pounds 2391239 1280 jpg
bf17828c1172fb1a0ab3c6f43bf0015c jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net