Medicul «antişpagă» locuieşte în spital

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Deşi este, de circa 20 de ani, unul dintre cei mai buni chirurgi din oraş, nu a avut bani să-şi cumpere un apartament. El mănâncă la cantină, cot-la-cot, cu studenţii.

Într-o încăpere de la parterul Institutului Inimii „N. Stăncioiu" din Cluj-Napoca, dr. Mircea Bârsan trăieşte printre cărţi de medicină, multe tablouri şi diplome, strânse la specializările pe care le-a făcut în străinătate, în ţări precum SUA, Franţa, Italia sau Germania.

Camera destul de spaţioasă în care locuieşte de mai bine de 20 de ani, când a venit la Cluj din Bucureşti, pentru a deveni şeful Clinicii Chirurgie Cardiovasculară, este dotată cu un televizor, la care medicul se uită în fiecare seară, pentru a fi la curent cu ce se întâmplă în ţară.

Doctorul mai are în cameră o canapea şi două fotolii, dar şi un player DVD.

Intrarea se face prin secretariat, iar pe o uşă se ajunge în biroul medicului. De aici, pe o altă intrare se face accesul în garsoniera doctorului.

Nu are bucătărie aici. Nici nu are nevoie, întrucât mănâncă la cantină sau la restaurantele studenţeşti din Hasdeu, campusul studenţesc de lângă institut.

„Mi-e bine aici. Soţia şi copiii sunt la Bucureşti, unde avem un apartament, dar eu aici locuiesc. Adevărul e că fiind singur aici ce rost avea să-mi fac ospătărie? Mă duceam seara, mâncam pe aici ceva în jur şi îmi ajungea. Nu am avut bani pentru un apartament, iar bunicul mi-a spus mai demult o vorbă: «să nu intri niciodată într-un partid şi să nu te împrumuţi la bancă». Nu am făcut-o!", ne-a mărturisit medicul.

«Nu fura, Guvernul urăşte competiţia»

Pe unul din dulapurile vechi care acoperă pereţii garsonierei, medicul a agăţat un carton pe care scrie, în engleză, „Nu fura, guvernul urăşte competiţia".

Mesajul este în concordanţă cu porecla sa, „medicul anti-şpagă", pe care şi-a câştigat-o deoarece niciodată nu a acceptat de la pacienţi un plic.

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
Medgidia jpeg
Magazin FOTO  Unsplash jpg
geto daci jpg
FotoJet (22) jpg
ulei masline jpg
Ai aceasta bancnota in portofel Detaliul scapat de toti pana acum va produce surprize majore jpg
Ion Gavrila Ogoranu jpg
Domeniile Murani FOTO destinatiaanului.ro
image
actualitate.net
image
actualitate.net