Ministrul canadian al Comerţului Internaţional: «Canada aşteaptă 250.000 de imigranţi»

Ultima actualizare:

Ministrul canadian al Comerţului Internaţional, Peter van Loan, s-a aflat la Bucureşti pe 16 iulie, în cadrul unui turneu mai lung pe care l-a întreprins în ţări din Europa Centrală şi de Est: Rusia, Estonia, Bulgaria, Slovacia, Slovenia.

Scopul vizitei sale a fost promovarea viitorului Acord de liber schimb dintre Canada şi Uniunea Europeană. Pentru Canada, Europa este al doilea partener comercial şi de investiţii, după Statele Unite.

Pentru Europa, Canada este al patrulea investitor străin. Numai aceste date arată că un asemenea acord reprezintă o miză importantă de ambele părţi ale Atlanticului. În plus, România şi Canada au o legătură specială, prin cei 200.000 de conaţionali emigraţi acolo.

O.N.: Domnule ministru, ţara dumneavoastră pare să traverseze criza economică mai bine decât alte state dezvoltate. Care ar fi explicaţia?

Peter Van Loan: Cazul Canadei este, într-adevăr, unul foarte fericit. Noi ne-am comportat foarte bine în criză, în comparaţie cu alte state. Ca şi alţii, am avut o scădere economică, dar aceasta a fost cea mai mică dintre ţările cele mai dezvoltate. Acum ne aşteptăm la o creştere economică puternică. Motivul? Am fost bine pregătiţi, aveam deficite reduse, am avut planuri de reducere a taxelor pentru a stimula economia. Reducând taxele cu şase luni înainte să lovească criza, am putut susţine economia prin stimularea consumului. Avem şi alte măsuri, cum ar fi o scutire temporară de taxe. Am încurajat iniţiativele oamenilor de a-şi renova propriile locuinţe, printr-o politică de creditare. A fost o măsură foarte eficientă, a ajutat foarte mult. Cel mai important lucru a fost sistemul bancar şi faptul că am avut deficite reduse. Aceasta ne-a permis să găsim resurse pentru stimularea economiei, în special prin reducerea taxelor.

I.M.I.: S-a păstrat interesul românilor de a emigra în Canada?

Cred că da. Canada este destinaţia preferată de emigranţi din toată lumea. Noi încurajăm imigrarea, avem o ţintă de 250.000 de imigranţi pe an, din toată lumea. Este una dintre cheile succesului nostru economic, care aduce dinamism economiei canadiene.

Citeşte întregul interviu în Adevărul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Drogul violului Foto womenshealth gov jpeg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net