100.000 de oameni se roagă sâmbătă la icoana Sfintei Maria, de la Nicula

Ultima actualizare:

    La Mănăstirea  Nicula, s-au format  cozi imense la  icoana făcătoare  de minuni
La Mănăstirea Nicula, s-au format cozi imense la icoana făcătoare de minuni

O sută de mii de pelerini au ajuns la Mănăstirea Nicula pentru a se ruga la icoana făcătoare de minuni. Au dormit sub cerul liber sau în corturi, apoi au înconjurat biserica în genunchi şi au făcut rugăciuni.

Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului strânge, în fiecare an, zeci de mii de pelerini la Mănăstirea Nicula, din judeţul Cluj. Sunt veniţi din toate colţurile ţării pentru a se ruga la icoana Maicii Domnului cu Pruncul, veche de trei secole şi pe care biserica o consideră făcătoare de minuni. Mulţi dintre credincioşi au sosit la Nicula încă de vineri (14 august). Şi-au montat corturi sau au dormit, pur şi simplu, sub cerul liber. S-au rugat şi au înconjurat biserica de trei ori, în genunchi şi sprijiniţi în coate. Acest ritual semnifică pocăinţă faţă de Dumnezeu, spun ei.

„M-am rugat pentru sănătate”, ne-a spus un pelerin, care vine în fiecare an la Nicula. Sâmbătă, de Adormirea Maicii Domnului, este oficiată Sfânta Liturghie, la Nicula. Apoi, credincioşii vor primi sarmale şi cozonac. Şi la mănăstirile Rohia şi Moisei, din judeţul Maramureş, au ajuns peste 40.000 de pelerini. Sâmbătă (15 august), la Rohia, icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria este scoasă din demisolul bisericii în pridvor, unde va rămâne până după-amiază. Şi credincioşii sosiţi aici vor primi, după Sfânta Liturghie, o masă caldă: mâncare de cartofi cu carne de oaie. La Mănăstirea Moisei, pelerinii au venit să se închine la icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, copie a unei icoane de la Muntele Athos.

    Oamenii au dormit  sub cerul liber  sau în corturi
Oamenii au dormit sub cerul liber sau în corturi

    Rugăciuni în faţa  icoanei Maicii  Domnului, de  la Nicula
Rugăciuni în faţa icoanei Maicii Domnului, de la Nicula

    Mănăstirea Moisei. 30.000 de oameni se află aici, de Sfânta Maria. Despre icoana de la mănăstire, o copie a unei picturi de la Muntele Athos, există mărturii că ar fi vindecat mai multe persoane grav bolnave.

Împodobește cu flori icoanele Sfintei Fecioare!

Rugăciuni în faţa  icoanei Maicii  Domnului, de  la Nicula
Rugăciuni în faţa icoanei Maicii Domnului, de la Nicula

Tradiţia spune că în ziua de Sfânta Maria se merge la biserică şi se împart struguri, prune şi faguri de miere pentru sufletul celor care au murit. În unele zone, după slujbă, femeile merg la cimitire pentru a tămâia mormintele celor dragi. În biserică se pomenesc cei adormiţi, dar şi cei care au purtat numele Sfintei Fecioare. În această zi, icoana  Maicii Domnului, prezentă în casele românilor, se împodobeşte cu flori pentru  ca norocul să nu părăsească acea familie. Tot sâmbătă, se culege năvalnicul, o plantă care creşte în păduri, în locuri ascunse, cunoscute doar de femeile vârstnice. În ziua praznicului, planta aceasta este dăruită fetelor pentru a avea noroc să se căsătorească cu un băiat gospodar şi iubitor. De asemenea, acum se adună ultimele flori care sunt renumite  ca leacuri pentru bolile grave. Totodată, se spune că, dacă, astăzi, înfloresc trandafirii, va fi toamnă lungă. În plus, sâmbătă, ciobanii coboară cu oile de la stână şi se încheie văratul oilor la munte.

Flash news

Mănăstirea Moisei. 30.000 de oameni se află aici, de Sfânta Maria. Despre icoana de la mănăstire, o copie a unei picturi de la Muntele Athos, există mărturii că ar fi vindecat mai multe persoane grav bolnave.
Mănăstirea Moisei. 30.000 de oameni se află aici, de Sfânta Maria. Despre icoana de la mănăstire, o copie a unei picturi de la Muntele Athos, există mărturii că ar fi vindecat mai multe persoane grav bolnave.

e Ziua Marinei, la Constanța. Turiştii aflaţi pe litoral se pot bucura astăzi de un spectacol inedit, pe apă şi pe uscat, oferit de peste 5.000 de militari. Festivităţile de Ziua Marinei vor începe la ora 10.00, pe faleza Constanţei, cu un ceremonial militar şi religios. Apoi, de pe mare va sosi Zeul Neptun, însoţit de nimfe.  În continuare, din elicoptere Puma Naval vor fi lansaţi la apă scafandri, într-un exerciţiu de desant maritim. De pe uscat, atacul va fi respins de puşcaşii marini ai Batalionului de Infanterie Marină. Militarii vor fi susţinuţi şi de avioane de luptă MIG 21 Lancer. Între orele 13.00 şi 15.00, Portul Tomis va găzdui jocurile marinăreşti, iar seara va avea loc retragerea cu torţe.

 La Mănăstirea Rohia, au ajuns circa 10.000 de pelerini care au venit să se închine la icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria. Aceasta a fost pictată în 1926 de călugărul Nicanor din Sfântul Munte Athos.

Suplimentări de trenuri, de Sfânta Maria. CFR Călători face următoarele suplimentări de trenuri. Astăzi: R 13400 și  R 13401, Gherla – Dej Călători  și retur cu plecare din staţia Gherla la ora 13.58  şi sosire în staţia Dej Călători, la ora 14.19, respectiv cu plecare din staţia Dej Călători la ora 13.16  şi sosire în staţia Gherla la ora 13.30;  R 4107 și R 4108: Bistriţa Nord - Cluj Napoca și retur / R 4376: Dej Călători - Beclean pe Someş / R 4702: Beclean pe Someş - Ilva Mică / R 4703: Ilva Mică - Cluj Napoca / R4305: Dej Călători - Cluj Napoca / R 4484: Dej Călători - Ilva Mică; R 13610 Cacica - Suceava cu plecare din staţia Cacica la ora 14.00 şi sosire în staţia Suceava la ora 14.56 și trenurile R 5739 și R 5738: Suceava - Cacica și retur.

Petreceţi „Vara în parc”! Primăria Sectorului 6 din București organizează evenimentul „Vara în parc” şi în acest weekend. Tot în Parcul Drumul Taberei continuă activităţile distractive: ateliere de pictură şi coloristică, animatori cu jocuri interactive, piese de teatru care se desfăşoară între orele 10.00 și 12.00, în zona amenajată pentru şah.

image
image
image
image
image
image
windrunner radia jpg
caine pixabay jpg
Bere jpg
codreanu jpg
suc tedi mucegai jpg
Avion la terminal in aeroport poarta de imbarcare goala Foto Shutterstock jpeg
chioma nigeria jpg
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
image
actualitate.net
image
actualitate.net