120 de copii trăiesc zilnic un coșmar! Se țin de nas când merg la toaleta şcolii

Ultima actualizare:

    Corpul de clădire seamănă mai degrabă cu un grajd
Corpul de clădire seamănă mai degrabă cu un grajd

Cei 120 de elevi ai unei şcoli dintr-o localitate doljeană trăiesc zilnic un coşmar atunci când sunt nevoiţi să meargă la toaleta din curte, amplasată lângă „baza sportivă multifuncţională“ a unităţii de învăţământ. În aşa-zisul grup sanitar „turcesc“, fără apă şi lumină, mizeria este de nedescris.

Şcoala gimnazială Secu, judeţul Dolj. O localitate cu circa 1.000 de suflete. Printre localnici, 120 de copii care doresc să înveţe. Zilnic, însă, elevii acestei şcoli sunt nevoiţi să meargă la toaletele din curte, acolo unde imaginile sunt greu de descris. Până să ajungă la “grupurile sanitare”, copiii merg prin noroi. Ajung la un corp de clădire ce pare dezafectat. Băieţii intră pe o uşă, fetiţele pe alta. Nu scrie nimic pe uşile de acces ce stau să cadă, dar copiii au învăţat în ce parte a clădirii trebuie să meargă. Şi intră cu mâna la nas pentru a nu simţi mirosul greu de suportat, scrie adevarul.ro.

Așa arată „grupurile sanitare” ale școlii
Așa arată „grupurile sanitare” ale școlii

Toaletele au chiuvete, dar acestea nu au robinete. Nici nu ar avea rost, întrucât grupurile sanitare nu mai au apă. Conducta a fost distrusă prin 2008. Nici curent nu există la toaletă, iar firele electrice atârnă haotic în încăperi. Când ajung la WC-urile turceşti, copiii abia îşi pot ţine respiraţia. „Eu nu mă uit, că-mi vine să vomit. Nu am ce să fac, trebuie să intru. Nu e frumos să faci pe undeva, pe afară”, spune un băieţel. „Nu avem apă să ne spălăm pe mâini, trebuie să fugim într-o altă clădire, lângă primărie, acolo avem şi prosopele“, povesteşte şi o fetiţă de clasa a II-a.

Instalaţiile sanitare sunt vechi, murdare și ruginite
Instalaţiile sanitare sunt vechi, murdare și ruginite

La aceleaşi WC-uri mizerabile vin şi cadrele didactice. “De ani de zile aşteptăm şi noi o schimbare, dar nu s-a făcut în privinţa toaletelor nimic până acum. Nu prea ai cum să menţii curată o astfel de locaţie. Înainte, a existat măcar apă la aceste WC-uri, dar de când s-a făcut terenul de sport nu mai avem”, povesteşte directorul şcolii. Toaletele copiilor sunt la nici 100 de metri de Primăria din Secu. Edilul oraşului ridică din umeri când este întrebat de problema copiilor. “Sunt primarul, da. Avem în vedere, sperăm să rezolvăm. Să ştiţi că în multe şcoli este aşa, nu numai la noi. De ce aţi venit, că e campanie? Ştiu situaţia. Nu am fost acolo. De ce să mă duc?”, a declarat Victor Dan, primarul comunei Secu. Şcoala gimnazială Secu are o vechime de peste 60 de ani. Clădirea unde învaţă copiii este şi ea deteriorată, ţâşnitoarele de aici sunt şi ele ruginite şi nu funcţionează, apa la cele câteva chiuvete din şcoală abia curge, iar afară aleile sunt acoperite cu noroi. De altfel, în comuna Secu, pavele există doar în faţa Primăriei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
aeroport cluj pixabay jpg
judecatoarea popiviciu jpg
Becali canta biserica jpg
green 1710328 1280 jpg
2019 07 07 7 dimitrie bolintineanu 1819 1872 54597 jpg
cel mai mic robot lume guinness png
image png
Château d'Armainvilliers jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net