13 poliţişti din Petroşani, cercetaţi disciplinar, după ce au participat la un botez

Ultima actualizare:

    Sursă foto: Arhivă Click!
Sursă foto: Arhivă Click!

Un număr de 13 poliţişti sunt cercetaţi disciplinar, după ce au participat la sfârşitul săptămânii trecute la un botez în municipiul Petroşani, localitate aflată în scenariul roşu, în urma numărului de cazuri de COVID-19. Autorităţile au aplicat amenzi în valoare de 27.000 de lei şi au întocmit dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Hunedoara, Bogdan Niţu, a declarat vineri că la sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii au dat mai multe amenzi pentru evenimente private organizate în spaţii închise, iar într-un astfel de spaţiu au petrecut şi mai mulţi poliţişti care acum sunt cercetaţi disciplinar.

 ”Este vorba de un botez cu circa 20 de participanţi, însă ulterior s-a stabilit că au fost mai multe persoane care urmează să fie identificate. Printre aceste persoane se aflau şi poliţişti”, a declarat Bogdan Niţu.

 În cadrul IPJ Hunedoara se face o verificare internă pentru a se stabili, cu exactitate, câţi poliţişti au paricipat la petrecere.

  Au fost  date 33 de amenzi în valoare totală de 27.000 de lei. Societatea care a găzduit evenimentul a fost sancţionată cu 15.000 de lei pentru organizarea botezului şi 6.000 de lei pentru că nu a permis accesul forţelor de ordine din interior. 

 Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, acesta aflându-se în lucru la procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net