141 de bolnavi de Covid au murit la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara până acum: «Toți au ajuns la medic prea târziu»

Ultima actualizare:

    Cum explică doctorul Virgil Musta moartea unor tineri cu COVID-19 care nu aveau boli asociate
Cum explică doctorul Virgil Musta moartea unor tineri cu COVID-19 care nu aveau boli asociate

Medicii Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara sunt supuşi unui tur de forţă de când s-a declanşat pandemia. În ambulatoriu, au tratat aproximativ 3.000 de pacienţi. Peste 1.500 de pacienţi au fost internaţi în spital cu COVID-19, iar dintre aceştia, din păcate, 141 au murit. Cei mai mulţi au avut boli asociate, dar cinci dintre decesele de la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara au fost ale unor pacienţi tineri, sub 50 de ani, perfect sănătoşi.

„Te marchează atunci când ai avut o cunoştinţă tânără, care nu a avut comorbidităţi şi în trei zile a murit pentru că a făcut o formă fulminantă de boală şi nu ai avut ce să faci. Stai şi te gândeşti dacă ai făcut tot posibilul ca să salvezi acea viaţă. Sunt lucruri care nu au cum să nu te marcheze şi să nu te frământe, să nu stai să te gândeşti ce mai poţi face pentru aceşti pacienţi“, declara dr. Virgil Musta, şeful secţiei COVID-19 de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara în luna august, într-un interviu acordat ziarului ”Adevărul”. De aceea, decesul unor pacienţi fără comorbidităţi i-a frământat pe medici, care au încercat să găsească ce au avut în comun aceşti pacienţi tineri care au murit după ce au fost diagnosticaţi cu COVID-19. Doctorul Musta a declarat că în cazul celor cinci decese a fost vorba despre persoane cu vârste cuprinse între 40 şi 50 de ani care nu aveau comorbidităţi. Medicii au constatat că toţi au făcut ceea ce se numeşte o „furtună de citokine” (reacţie care duce la agravarea bruscă a bolii). Apoi, arată doctorul Musta, toţi cei cinci pacienţi au avut în comun două lucruri.

Dr. Virgil Musta a fost  foarte afectat când  i-au murit pacienţi  tineri şi sănătoşi
Dr. Virgil Musta a fost foarte afectat când i-au murit pacienţi tineri şi sănătoşi
Dr. Virgil Musta a fost  foarte afectat când  i-au murit pacienţi  tineri şi sănătoşi
Dr. Virgil Musta a fost foarte afectat când i-au murit pacienţi tineri şi sănătoşi

„Primul a fost că au venit târziu la spital. Toţi veniseră după o săptămână în care starea generală a fost bună şi au venit în momentul în care s-a agravat starea de sănătate. Se ştie că în a cincea - a şaptea zi există riscul de agravare bruscă a stării de sănătate. Din păcate, toţi au stat acasă spunând că au o formă uşoară, că nu e problemă şi au venit când au început să se desatureze, când leziunile pulmonare erau de peste 70 la sută. De aceea, această evaluare care se face, biologică, ar fi bine ca lumea să o facă pentru că poţi depista din timp modificările care duc la forme severe”, a explicat şeful Secţiei COVID-19 de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara. Doctorul Musta a mai arătat că în urma consultării dintre medici s-a constatat că cei 5 pacienţi morţi fără a avea comorbidităţi „erau fie anxioşi, fie depresivi”. „Se ştie că anxietatea şi depresia sunt factori favorizanţi în scăderea imunităţii. De aceea, pe sistemul acesta funcţionează şi placebo. Se ştie că în bolile infecţioase, dar nu numai, pacienţii  care sunt optimişti şi au o gândire pozitivă au evoluţie mai bună. În lume, sunt câteva studii în care evaluează pacienţii şi îi tratează cu anxiolitice sau antidepresive”, a declarat doctorul Musta, citat de adevarul.ro. Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, Cristian Oancea, a declarat că atunci când ajungi la terapie intensivă cu masca de oxigen pe faţă „deja ai un grad de anxietate”. „Este un impact psiho-emoţional la toţi pacienţii. Unii dezvoltă atacuri de panică. Sunt tot felul de fenotipuri psihoemoţionale pe care încercăm să le dibuim cumva. Avem psiholog în cadrul spitalului, dar colaborăm şi cu medici psihiatri pentru medicaţie anxiolitică”, a declarat Cristian Oancea, potrivit căruia au fost pacienţi cu COVID-19 care au beneficiat de consiliere psihologică prin telefon.

Flash news

CLASAMENT. Bucureştiul a fost și ieri pe primul loc la numărul de infectări cu noul coronavirus. Mai exact, în Capitală au fost înregistrate 301 de noi cazuri de infectare cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore, în acest moment aici totalul persoanelor infectate fiind de 17.768. Noutatea este însă că încă două judeţe au înregistrat foarte multe cazuri în ultimele 24 de ore. Este vorba despre Iaşi şi Constanţa. Judeţul Iaşi se află pe locul II cu 133 noi infectări în doar 24 de ore, iar în Constanţa au fost înregistrate, de miercuri până joi, 122 de noi cazuriTIR-UL LUI ARAFAT.

Unitatea mobilă care se află din luna iunie în curtea Spitalului Județean Ploiești nu poate primi pacienți bolnavi de COVID-19, în contextul creșterii alarmante a cazurilor. Locurile la ATI din spital sunt ocupate de săptămâni bune, iar pacienții care au nevoie de aparatură pentru a supraviețui sunt trimiși la spitalele din țară care mai au locuri libere, scrie adevarul.ro. Inițial, TIR-ul a avut probleme la sistemul de climatizare, a fost reparat acum circa trei săptămâni, dar nu este încă funcțional din lipsă de medici. ȘCOLI. 344 de unități de învățământ din toată țara funcționează în prezent în scenariul roșu, cu participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la cursuri online, a anunțat ieri Ministerul Educației. 4.608 de școli funcționează în scenariul hibrid și 12.704 în scenariul verde.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
judecatoare pascu jpg
iluzie optica jpg
lufăr webp
Podul lui Ștefan cel Mare FOTO Tele1 Bacău (1) jpg
jurnalist reportaj jpg
pensie jpeg
pupaza pexels jpg
schelet arhiva jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net