15 lucruri neştiute despre Regina Ana

Ultima actualizare:

    Regina Ana (92 de ani) a murit luni într-un spital din Elveția
Regina Ana (92 de ani) a murit luni într-un spital din Elveția

A fost sprijinul şi marea dragoste a Regelui Mihai pe parcursul celor 68 de ani de căsnicie, cei mai mulţi petrecuţi în exil. Luni, Regina Ana a murit, lăsând în urmă multă tristeţe, dar şi amintirea unei femei puternice şi iubitoare. Click! vă prezintă 15 lucruri inedite despre viaţa ultimei regine a României.

Flash news

  • Trei zile de doliu la Curtea de Argeş. Acestea vor fi din 12 până în 14 august. Potrivit primarului din oraş, Constantin Panţurescu, evenimentele care erau programate în acea perioadă pentru Zilele Municipiului vor fi amânate pentru septembrie. Primarul a adăugat că, cel mai probabil, la înmormântarea Reginei Ana vor participa peste 15.000 de oameni.
  • Regina, comemorată la Săvârşin. Clopotele au început să bată la biserica ortodoxă din localitatea arădeană Săvârşin, după anunţul decesului Reginei Ana, potrivit News.ro. De asemenea, până după înmormântarea din 13 august clopotele vor răsuna de trei ori pe zi, fiind programate şi câteva slujbe de pomenire. Localnicii spun că îi vor simţi lipsa reginei şi că Sărbătorile de iarnă vor fi de acum mult mai triste, fără prezenţa Majestăţii Sale la Castelul Săvârşin. Totodată, o slujbă de pomenire în cinstea Reginei Ana a avut loc, luni seară, la Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Arad, fiind oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, arhiepiscopul Aradului.
  • Omagii aduse la Palatul Regal şi la Palatul Elisabeta. Zeci de persoane, printre care şi turişti străini, au depus buchete de flori şi candele, marţi dimineaţă, în dreptul portretului Reginei Ana, expus în faţa Palatului Regal din Bucureşti. În plus, oamenii au scris în cartea de condoleanţe care se află la intrarea în Sala Tronului a Palatului Regal de pe Calea Victoriei. Şi la Palatul Elisabeta s-a deschis ieri o carte de condoleanţe, printre primii sosiţi să transmită mesaje de condoleanţe fiind şi academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici. Acesta a spus că Regina Ana avea ”modestia adevăratei aristocraţii” şi a fost un exemplu de soţie, de mamă şi probabil că dacă ar fi fost pe tron ar fi fost şi un exemplu de regină.


    Regina Sofia a Spaniei
Regina Sofia a Spaniei
  • Monarhi din Europa la înmormântare. Regina Sofia a Spaniei, verişoară primară a Regelui Mihai, va fi „mai mult ca sigur” prezentă la funeraliile Reginei Ana, potrivit cotidianului „El Mundo”. De asemenea, jurnaliştii spanioli fac precizarea că Regina Sofia era „cea mai iubită verişoară a monarhilor români”. Tatăl Reginei Sofia, regele detronat al Greciei, Paul, era fratele Reginei Elena, mama Regelui Mihai.

Regina Sofia a Spaniei
Regina Sofia a Spaniei

Dispariţia Majestăţii Sale în presa internaţională

La aflarea tristei veşti că Regina Ana s-a stins, presa internaţională a publicat articole ample despre viaţa Majestăţii Sale. 

  • De pildă, publicaţia britanică „The Telegraph” a scris despre cum s-au cunoscut Regina Ana şi Regele Mihai, despre simplitatea reginei şi despre capacitatea ei de a se adapta oricăror împrejurări. De asemenea, jurnaliştii britanici au precizat faptul că Principesa Ana s-a căsătorit cu „un bărbat serios care a fost deposedat de ţara sa şi de îndatoririle care i-au dat un scop vieţii”, referindu-se, evident, la Regele Mihai.
  • Publicaţia germană „Deutsche Welle” precizează că regina a trăit mulţi ani în exil alături de Regele Mihai, dar că popularitatea lor a rămas foarte ridicată în România.
  • La rândul lor, jurnaliştii de peste ocean au dedicat spaţii ample dispariţiei Reginei Ana. Aşadar, „ABC News” şi „New York Times” au anunţat decesul Reginei şi scriu despre frumoasa ei poveste de dragoste pe care a trăit-o alături de Mihai I. De asemenea, se menţionează că Regina Ana va avea parte de o înmormântare fastuoasă, demnă de o regină.
  • Şi publicaţia spaniolă „El Mundo” a scris despre trecerea în nefiinţă a reginei. De asemenea, ei vorbesc despre legătura strânsă dintre Regina Sofia a Spaniei şi Familia Regală a României.
image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net