29 de copii, puşi pe fugă de elevul «terorist»

Ultima actualizare:

    De câteva zile,  copilul-problemă  este singurul care  vine la cursuri
De câteva zile, copilul-problemă este singurul care vine la cursuri

Caz tragi-comic la o şcoală din municipiul Suceava, unde 29 de părinţi refuză de aproape o săptămână să-şi mai trimită copiii la cursuri din cauza unui coleg-problemă. Cei 30 de copii sunt elevi într-o clasă pregătitoare a Şcolii Gimnaziale Nr. 4 Suceava.

De-a lungul timpului, părinţii celorlalţi 29 de copii au semnalat aceste probleme şi au sperat că situaţia va reveni la normal. Asta până săptămâna trecută, când aceştia au ajuns la un consens dureros: să nu-şi mai lase micuţii la şcoală.

Ieri a fost deja a patra zi de când în clasa pregătitoare de la Şcoala Generală Nr. 4 Suceava există doar un singur elev, învăţătoarea şi un inspector şcolar trimis să monitorizeze comportamentul elevului.

Revoltaţi, părinţii copiilor i-au cerut ieri socoteală directorului școlii

De câteva zile,  copilul-problemă  este singurul care  vine la cursuri
De câteva zile, copilul-problemă este singurul care vine la cursuri

„Ar fi trebuit să vină mai devreme, în timpul orelor de curs când era prezenţi şi copiii noştri. Acum ce să vadă la el, dacă e singur în clasă?", au spus revoltaţi o parte dintre părinţii prezenţi ieri pe holurile unităţii de învăţământ.

Conducerea şcolii spune că toate încercările de a calma spiritele şi de a-l aduce pe copil pe calea cea dreaptă au eşuat.„Elevul este violent în pauză, în timpul orelor.

Copiii din clasă au fost loviţi de nenumărate ori, bruscaţi, împinşi. Limbajul elevului este neadecvat. Fluieră, îngână cadrele didactice, nu avem nici un control asupra lui", a declarat Petronela Bobric, directorul şcolii. Părinţii sunt de-a dreptul oripilaţi atât de comportamentul copilului, cât mai ales de atitudinea mamei acestuia, care nu vrea să colaboreze cu absolut nimeni.

„I-a pus mâna în gât unui coleg. Le-a arătat colegilor fundul, organele genitale. Nu mai putem tolera această situaţie", spune Elena Anca Popovici, mama unuia dintre copii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net