S-au gândit, s-au răzgândit, iar într-un final au găsit bani şi pentru copii. Parlamentarii au votat ieri, aproape în unanimitate, majorarea alocaţiei de stat pentru cei care au între 3 şi 18 ani. Astfel că, de la 42 de lei, aceştia vor primi dublu. Iată ce puteţi face cu banii, dacă nu-i cheltuiţi rapid!


Click! a calculat suma pe care o primesc părinţii în plus până la majoratul copiilor. Dacă strângi cei 42 de lei timp de 16 ani, strângi o mică avere de 8.064 de lei. Iată ce ar putea face tânărul cu banii puşi la ciorap!

  1. Adună banii timp de 16 ani şi, cu cei 8.064 de lei pe care îi strânge în plus până la 18 ani, tânărul poate petrece o noapte de pomină într-un club de fiţe de pe litoralul românesc. Asta, la preţurile de acum, cine ştie cât va mai costa o sticlă de whisky peste 16 ani.
  2. Tânărul care poate în sfârşit să conducă, va avea bani în cont pentru o maşină. E drept că vorbim de una la mâna a doua, fără prea mari pretenţii. De exemplu o Dacia Logan.
  3. Poate petrece prima vacanţă fără părinţi, într-un complex all-inclusiv din Turcia sau, cu puţin noroc, din România.
  4. Se poate muta cu chirie într-o garsonieră. La preţurile de acum, banii ar ajunge cam un an de zile.
  5. Îşi plăteşte studiile timp de doi ani la o facultate particulară din România.

Nu vă mai puteţi plăti datoriile? Intraţi în faliment!

Legea insolvenţei persoanelor fizice a fost votată, ieri, de deputaţi cu 309 voturi pentru şi trei abţineri. Practic, cei care sunt înglodaţi în datorii şi nu le pot plăti, îşi vor putea cere în instanţă falimentul personal. Ei trebuie să arate că nu au cum să achite cel puţin două rate către doi sau mai mulţi creditori, în decurs de 30 de zile de la data scadentă a acestora. Cele mai mari datorii ale românilor sunt faţă de bănci. Odată ce s-au declarat insolvenţi, nu mai pot fi executaţi silit şi vor avea o perioadă de respiro în care, pe baza unui plan, vor putea să-şi reorganizeze plata datoriilor pe o perioadă de cinci ani. Legea ar urma să intre în vigoare în 60 de zile, însă, patronatele cer un termen de 180 de zile pentru formarea profesională a practicienilor în insolvenţa persoanelor fizice.

Vouchere de 5.850 de lei pentru vacanţă

Deputaţii din comisa de muncă şi buget au modificat marţi legea privind acordarea voucherelor de vacanţă. Indiferent că lucrează la stat sau la privat, din această vară toţi angajaţii ar putea primi vouchere de vacanţă. Cuantumul sumei s-ar putea ridica până la şase salarii minime pe economie, adică 5.850 de lei. Tichetele sunt nominale şi vor putea fi folosite doar pentru concediile în ţară. Ca să-i încurajeze pe angajatori să le ofere salariaţilor astfel de vouchere, statul promite că suma nu va fi impozitată. Cine primeşte astfel de tichete nu va mai avea parte de prime pentru concediu sau alţi bani pentru biletele de odihnă. 

 

 
 
Loading...
Citeste tot despre: