5 locuri de vis din România, ideal de vizitat toamna

Ultima actualizare:

    Zona Măgura are  un colorit superb  în această perioadă
Zona Măgura are un colorit superb în această perioadă

Nu e nevoie să cheltuiţi sute de euro pe city-break-uri în străinătate, în această toamnă. Cu doar o jumătate de rezervor de benzină puteţi ajunge în locuri absolut superbe din România. Sunt mai puţin cunoscute, dar spectaculoase în această perioadă din an. Mihai Oculeanu, ghid naţional şi montan, vă dă câteva ponturi.

Măgura şi Peştera. Sunt unele dintre cele mai frumoase sate de la noi, cu pajişti întinse, căpiţe de fân, turme de oi şi case aruncate ici-colo, ca într-un tablou în care te pierzi cu privirea. Toamna, coloritul acestui “tablou” îţi taie respiraţia. “Sunt două căi de acces: una prin Bran-Moeciu, de unde se mai fac 7 km până în Peştera, alta dinspre Zărneşti prin Piatra Craiului până în Măgura, însă drumul forestier e mai dificil. Îţi ia puţin peste o oră să parcurgi pe jos drumul dintre cele două sate. Sunt multe de făcut şi de văzut în zonă, de la plimbări pe uliţe pitoreşti, până la trasee pe munte”, spune Mihai Oculeanu. Pasionat de călătorii, tânărul obișnuia să bată munții patriei împreună cu prietenii. Mulți îi cereau ponturi de călătorii și îi propuneau să meargă împreună. „Așa ne-a venit ideea înființării DCR Adventures, mie și prietenilor mei, Adrian Matache și Mihai Badea. Am făcut cursuri, ne-am luat atestate de ghizi montani și naționali, iar acum organizăm tot felul de expediții prin zone mai puțin umblate, descoperite de noi în prealabil”, povestește Mihai.


    Traseele din zona Măgura - Peștera sunt superbe în această perioadă
Traseele din zona Măgura - Peștera sunt superbe în această perioadă

În Peştera, numit şi “satul dintre nori”, se poate vizita Peştera Liliecilor, se pot face drumeţii prin Prăpăstiile Zărneştilor, până pe creastă la Vârful Ascuţit sau până la Cabana Curmătura. Din Satul Măgura puteţi urca şi în Şaua Măgura, de unde aveţi panorama asupra ambelor sate, a masivului Pietrei Craiului şi a Munţilor Bucegi. Bicicliştii au la dispoziţie trasee marcate şi tot aici este “raiul” pasionaţilor de fotografie. Potrivit ghidului montan şi organizatorului de drumeţii, în zonă sunt multe pensiuni şi localuri în care puteţi mânca bunătăţi tradiţionale.


    Mihai Oculeanu a descoperit, în drumețiile lui, locuri de vis, mai puțin comerciale și cunoscute
Mihai Oculeanu a descoperit, în drumețiile lui, locuri de vis, mai puțin comerciale și cunoscute

Munţii Măcinului. Sunt o altă destinaţie superbă de toamnă pentru pasionaţii de drumeţii. Ajungeţi la ei de pe Autostrada Slobozia-Brăila fie pe podul de la Hârşova, fie cu bacul la Smârdan. “Se pot face mai multe trasee. Unul pleacă din localitatea Greci spre vârf, e marcat cu triunghi albastru şi se face în 4-5 ore, altul porneşte de la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii din localitatea Măcin, are o dificultate scăzută şi se parcurge în 4-6 ore. De asemenea, sunt multe trasee pentru pasionaţii de biciclete şi trasee de escaladă. În perioada aceasta, cel mai frumos traseu din Munţii Măcinului e Culmea Pricopanului, peisajele sunt spectaculoase”, aflăm de la specialistul în călătorii.

Zonele viticole de pe Dealul Mare. Pentru că e toamnă, ce poate fi mai potrivit decât o degustare de vinuri?! Pe Dealul Mare, în judeţele Prahova şi Buzău, sunt mai multe crame şi conace unde se pot face degustări de vinuri, servite alături de brânzeturi şi bucate tradiţionale. “În Valea Călugărească există un muzeu al vinului numit Crama 1777, o reconstituire a celei mai vechi crame din anul 1777. Vei găsi aici vinuri cu diverse plante medicinale, vei afla istoria acestei licori bahice şi cum poate ea fi folosită atât ca aliment, cât şi ca medicament. De aici vă puteţi duce către localitatea Năieni din Buzău, unde veţi vedea Biserica Dintr-o Piatră, Chilia lui Ambrozie şi Tabăra de Sculptură”, ne recomandă Mihai Oculeanu.

Turul bisericilor fortificate. Dacă sunteţi pasionaţi de istorie, legende şi tradiţii, faceţi un circuit al bisericilor fortificate din zona Braşov – Sighişoara. Sunt spectaculoase, de la arhitectură, vechime, până la poveştile care s-au ţesut în jurul lor. Una se află în satul Viscri, loc care l-a fermecat pe prinţul Charles. Pornind spre Sighişoara, vă puteţi opri la Biserica Fortificată Mesendorf, din localitatea cu acelaşi nume. Cheia se găseşte la un localnic din sat, ne atenţionează ghidul.

Mai puteţi vedea biserica din Saschiz, apoi înnopta la Sighişoara. A doua zi, vizitaţi biserica Mălâncrav, după care mergeţi mai departe spre una dintre cele mai frumoase biserici fortificate de la noi, Biertan. „Se spune că aici, timp de 300 de ani, s-a înregistrat un singur divorţ. De ce? Pentru că cei care aveau această intenţie erau închişi împreună într-o încăpere, timp de 4 până la 6 săptămâni. Ca să se mai gândească... Li se dădea doar un rând de tacâmuri pe care erau nevoiţi să le împartă între ei”, povesteşte Mihai. Ultima oprire va fi la Biserica Alma Vii, din satul cu acelaşi nume.

Valea lui Stan. Cu 3 km înainte de Barajul Vidraru porneşte, de lângă o troieniţă, un traseu superb, care vă face să uitaţi de tot traficul şi problemele din oraş.

Traseele din zona Măgura - Peștera sunt superbe în această perioadă
Traseele din zona Măgura - Peștera sunt superbe în această perioadă

“Aveţi de mers 9 km printr-un canion, cu mai multe treceri de-o parte şi de alta a râului Stan. Traseul e amenajat cu trepte metalice, scări, întâlnim mai multe cascade sau ochiuri de apă. La capătul traseului urmează un urcuş de 30-40 de minute, care dă în Poieniţa Călugăriţa. Urmează o coborâre către Barajul Vidraru, unde veţi trece pe lângă o fostă cabană a lui Ceauşescu, apoi veţi da într-un drum forestier care ne va scoate în Barajul Vidraru. Tot traseul durează 5-6 ore, cu pauze”, explică Mihai Oculeanu.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net