Imaginaţia românilor nu are limite. De patru zile de când ies în stradă, protestatarii se întrec în idei. Unii şi-au mutat biroul în piaţă, pe modelul “noi d-aicea nu plecăm”, alţii chiar nu pleacă nici noaptea de la serviciu, vezi cazul unor deputaţi ai Opoziţiei. În timp ce unii strigă şi se bat prin pieţe, alţii aleg să protesteze muţi. Adică îşi lipesc leucoplast pe gură.


1. Nouă deputaţi au dormit în sala de plen

Protest inedit în Parlamentul României, două zile la rând. Mai mulţi deputaţi USR nu au părăsit clădirea nici pe timpul nopţii şi au rămas în sala de plen. ”Noaptea a doua, ora 2.28. Continuăm protestul din interiorul Parlamentului. În paralel, verificăm şi revizuim propunerile de amendamente pe bugetul de stat”, a scris mândru deputatul USR Sibiu, pe contul său de Internet.

p24-act-2.jpg

Reprezentanții USR au dormit în Parlament în semn de revoltă la adresa ”reformei” justiției marca PSD

2.  Maratonistul Andrei Roşu şi-a mutat biroul în piaţă

Andrei Roşu stă toată ziua în Piaţa Victoriei. Ba chiar şi-a mutat biroul acolo. De câteva zile a venit în faţa Guvernului cu o masă pliabilă, un scaun, laptop, modem de internet şi două afişe scrise de mână în care anunţă că de la 9.00 la 17.00 munceşte, iar după program protestează. “Statul acasă, la căldură, primul pas spre dictatură”, a scris Andrei pe un afiş.

3.  Vrei să ieşi noaptea la protest? Lasă copilul la grădiniţă!

O grădiniţă privată din Bucureşti are o ofertă de nerefuzat pentru părinţi.

Copiii lor pot fi găzduiţi gratuit, chiar şi peste noapte, pentru ca cei mari să poată merge la protestele din centrul Capitalei. Instituţia particulară poate primi până la 20 de copii, cu vârsta de peste doi ani.

4.  Protest cu leucoplast pe gură

 

În timp ce în alte oraşe se strigă lozinci, la Timişoara, protestul a fost tăcut, manifestanţii lipindu-şi leucoplast pe gură. “Şi mafioţii au câteodată chestia asta, nu văd, nu aud. Ne-am lipit leucoplast pe gură ca o formă de protest. Aşa cum nici ei nu vorbesc cu noi, nici noi nu vorbim cu ei”, a declarat Ştefan Cojocnean, unul dintre protestatari.

5.  Ofiţer, bătut de colegii jandarmi

Imaginile uluitoare cu un jandarm sub acoperire bătut de colegii săi la protestul din Piaţa Victoriei, în noaptea de 1 spre 2 februarie, au devenit faimoase. “Bă, fir-a-ţi ai dracu de handicapaţi!”, strigă ofiţerul îmbrăcat în civil, care fusese scos din rândul huliganilor şi luat la pumni şi picioare.

La un moment dat, jandarmii îşi dau seama de greşeala comisă şi spun în gura mare. “Maior... băi”!

Flash News

– Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a anunţat ieri că preşedintele Klaus Iohannis a avut dreptate şi are temeiuri să atace ordonanţele cu bucluc la Curtea Constituţională.
– Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat că va ataca în instanţă ordonanţa de urgenţă privind modificarea Codului penal şi Codului de procedură penală.
– Cei doi secretari de stat de la Ministrul Justiţiei, procurorii Oana Schmidt-Haineala şi Constantin Sima au fost retraşi. Ultimul tocmai fusese delegat să conducă Ministerul Justiţiei până pe 7 februarie, timp în care titularul portofoliului şi-a delegat atribuţiile.
– Între timp, protestele continuă. S-a ajuns până acolo încât unii angajatori au dat chiar liber angajaţilor pentru a veni la proteste.

În ciuda tensiunii, câteva zeci de mame au venit, ieri, în Piaţa Unirii din centrul oraşului Cluj-Napoca, cu cărucioarele sau însoţite de copii mici.
– La Bucureşti, nu au mai fost scandaluri şi bătăi între demonstranţi şi jandarmi, forţele de ordine arestând deja preventiv patru persoane turbulente, pe care le-au extras din mulţime.
– În sfârşit, după patru zile de proteste, Patriarhia Română şi-a făcut cunoscută poziţia.”Poziţia Bisericii este una favorabilă valorilor statutului de drept, în care dreptatea şi pacea socială sunt şi trebuie să rămână esenţiale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu. (Adrian Popescu)   

 
 
Loading...
Citeste tot despre: