6 km prin nămeţi ca să ajungă la şcoală

Ultima actualizare:

    În braţele părinţilor ori pe jos, micuţii  coboară pante abrupte
În braţele părinţilor ori pe jos, micuţii coboară pante abrupte

În timp ce Gabriela Firea, primarul Capitalei, le solicită profesorilor să fie înţelegători şi să nu le pună absenţe elevilor bucureşteni care întârzie la primele ore de curs, mulţi şcolari dintr-o localitate dâmboviţeană se scoală de la 6.00 dimineaţa, doar ca să ajungă la timp! Până la şcoală, micuţii trebuie să străbată pe jos, prin nămeţi, 6 kilometri!

N-au la dispoziţie nici maşini, nici tramvaie, nici troleibuze, nici măcar un amărât de microbuz! Cu toate acestea, prichindeii din satul Cucuteni, comuna Moţăieni (Dâmboviţa), se scoală cu noaptea-n cap şi pleacă pe întuneric spre Fieni, la cea mai apropiată şcoală, aflată la capătul unui drum cu zăpadă şi polei, lung de 6 kilometri. Anul trecut, autorităţile locale din Fieni au reuşit să le asigure celor mici un microbuz care să-i ia de acasă, însă acum nu mai au fonduri.


    Nici cocoşii  n-au cântat,  ei deja s-au  îmbrăcat
Nici cocoşii n-au cântat, ei deja s-au îmbrăcat

Cei mici merg zilnic pe jos către şcoală, însoţiţi de părinţi sau de vecini, pe un drum plin de pericole. “Ne-am obişnuit oarecum cu programul, dar ne este greu câteodată”, povesteşte Adelin, elev în clasa a patra. “Trebuie să ne trezim la 6 dimineaţa. Eu o ajut pe sora mea, pe care o pieptăn, iar tata ne face ghiozdanul. Era bine cu microbuzul, fiindcă nu ne mai trezeam atât de devreme şi nu mai îngheţam pe drum”, adaugă băieţelul zgribulit.


    Prichindeii pornesc  voiniceşte la drum, alături de părinţi sau de rude
Prichindeii pornesc voiniceşte la drum, alături de părinţi sau de rude

Părinţii sunt revoltaţi fiindcă micuţii se trezesc în zori pentru a fi siguri că ajung la timp. “Nu este normal să se întâmple aşa ceva, mai ales că o perioadă am avut microbuz şcolar. Nu înţelegem de ce nu se mai poate acum”, se plânge Cătălin Istrătoiu, tatăl a doi preşcolari.

După drumul epuizant, copiii ajung îngheţaţi în sălile de clasă. “Eu am avut discuţii cu conducerea şcolii şi vom încerca să găsim o soluţie, după ce închegăm bugetul, pentru a-i ajuta pe copiii din Cucuteni. O să iau legătura şi cu primarul din Moţăieni, să vedem cum putem colabora”, spune  Iulian Tătulescu, primarul din Fieni, pentru adevarul.ro.


    Nici măcar nu se  luminează de zi când  se apropie de Fieni
Nici măcar nu se luminează de zi când se apropie de Fieni


    „Uf, am ajuns, în  sfârşit, la şcoală”,  se bucură copiii
„Uf, am ajuns, în sfârşit, la şcoală”, se bucură copiii

Edilul din Moţăieni recunoaşte că situaţia e anormală. “E o problemă cu aceşti copii, pentru că majoritatea învaţă fie la Pucioasa, fie la Fieni. Trebuie găsită o soluţie legală cu primăria Fieni”, declară Florin Iordache, primarul comunei. Directorul şcolii spune că elevii din Cucuteni sunt buni la învăţătură şi că ar fi păcat ca autorităţile să nu găsească urgent o soluţie pentru a-i scăpa pe puşti de marşul prin iadul alb.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
sofer pexels jpg
napoleon foto profimedia
cafea boabe premium edream jpg
Taxe impozite calculator FOTO Shutterstock
Cuplu de romani spania Captura Antena 3 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net